15.3 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinO specie necunoscută de reptilă zburătoare gigantică, descoperită în Argentina

O specie necunoscută de reptilă zburătoare gigantică, descoperită în Argentina

Oamenii de ştiinţă din Argentina au descoperit o specie necunoscută de reptilă zburătoare gigantică, pe care au botezat-o ”The Dragon of Death” (Dragonul Morţii) şi care a trăit în urmă cu 86 de milioane de ani alături de dinozauri, o descoperire ce oferă noi informaţii despre acest prădător cu o lungime similară cu cea a unui autobuz şcolar, informează Agerpres.

Specimenul de reptilă străveche zburătoare sau pterozaur măsura circa 9 metri în lungime, iar cercetătorii spun că a precedat păsările, numărându-se printre primele vieţuitoare de pe Terra care şi-au folosit aripile pentru a vâna prada prin văzduhurile preistorice.

Echipa de paleontologi a descoperit fosilele noii specii Thanatosdrakon amaru în Munţii Anzi, în provincia Mendoza, din vestul Argentinei. Au ajuns la concluzia că rocile în care s-au conservat rămăşiţele reptilei datează din urmă cu circa 86 de milioane de ani, din perioada Cretacic.

Potrivit estimărilor, aceste reptile zburătoare fioroase au trăit cu cel puţin circa 20 de milioane de ani înainte ca impactul unui asteroid pe teritoriul de astăzi al Peninsulei Yucatan din Mexic să distrugă aproape trei sferturi din viaţa de pe planetă, în urmă cu circa 66 de milioane de ani.

Unul dintre cei mai mari pterozauri descoperiţi vreodată

Liderul proiectului, Leonardo Ortiz, a spus într-un interviu că trăsăturile nemaiîntâlnite până acum ale fosilei au necesitat noi nume pentru gen şi specie, aceasta din urmă fiind formată din combinarea cuvintelor antice greceşti pentru moarte (thanatos) şi (drakon).

”A părut potrivit să-i punem acest nume”, a spus Ortiz. ”Este dragonul morţii”.

Reptila ar fi fost o apariţie înspăimântătoare. Cercetătorii, care au publicat studiul în aprilie anul trecut în revista ştiinţifică Cretaceous Research, au precizat că oasele gigantice ale fosilei clasifică noua specie drept cel mai mare pterozaur descoperit până acum în America de Sud şi unul dintre cei mai mari descoperiţi vreodată.

”Până acum nu avem dovezi ale vreunei rude apropiate care să prezinte o modificare a corpului similară cu ale acestor vieţuitoare”, a spus Ortiz.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS