14.7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinActorul Will Smith interzis la premiile Oscar timp de 10 ani

Actorul Will Smith interzis la premiile Oscar timp de 10 ani

Will Smith nu va avea voie să participe la Premiile Academiei în următorii 10 ani, ca urmare a lovirii peste față a comediantului Chris Rock pe scenă în timpul ceremoniei Oscar de anul acesta, a anunțat Academia de Arte și Științe Cinematografice.

„Consiliul de administrație a decis că, pentru o perioadă de 10 ani, începând cu 8 aprilie 2022, domnului Smith nu i se va permite să participe la niciun eveniment sau program al Academiei, în persoană sau virtual, fără a se limita la premiile Academiei”, a declarat președintele Academiei, citat de CNN.

Decizia a fost luată în timpul unei reuniuni a Consiliului care a avut loc în Los Angeles. Întâlnirea, programată inițial pentru 18 aprilie, a fost organizată mai devreme după ce Smith și-a anunțat plecarea din Academie săptămâna trecută.

„Accept și respect decizia Academiei”, a declarat actorul, pentru CNN.

Decizia a venit în urma „multiplelor dezbateri” cu privire la consecințele palmei pe care a dat-o pe scenă, a declarat un membru al consiliului pentru CNN.

În scrisoarea Academiei se preciza:

Will Smith a demisionat din Academia Oscarurilor
Will Smith a demisionat din Academia Oscarurilor

„Cea de-a 94-a ediție a premiilor Oscar a fost menită să fie o sărbătoare a numeroaselor persoane din comunitatea noastră care au făcut o muncă incredibilă în ultimul an; totuși, acele momente au fost umbrite de comportamentul inacceptabil și dăunător pe care l-a avut Will Smith pe scenă”.

Totuși, Smith va putea fi nominalizat în ciuda faptului că i se interzice să participe la Oscar, deoarece „normele de conduită” aflate în joc în acțiunea de astăzi „nu se aplică eligibilității pentru premii”, a declarat pentru CNN o sursă apropiată Academiei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS