11.4 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinFuneralii naţionale pentru un elefant sacru din Sri Lanka

Funeralii naţionale pentru un elefant sacru din Sri Lanka

Sri Lanka este în doliu după moartea elefantului sacru Nadungamuwa Vijaya Raja, prescurtat Raja, iar pachidermul va primi funeralii de stat. Totodată, el va fi împăiat „pentru a fi păstrat pentru generațiile viitoare”, la ordinul președintelui, informează Digi24.

Nadungamuwa Vijaya Raja era considerat cel mai mare elefant domesticit din Asia și încă de pui s-a aflat printre elefanții „aleși”, însărcinați să transporte moaștele budiste sacre în timpul unei parade anuale din Sri Lanka.

După vestea morții sale, la vârsta de 68 de ani, sute de oameni au călătorit pentru a-i vedea trupul la reședința lui de la marginea capitalei Colombo, unde elefantul era acoperit cu un cearceaf alb și flori.

Funeraliile elefantului se vor desfășura cu onoruri de stat

Născut în orașul indian Mysore în 1953, potrivit folclorului, Raja a fost unul dintre puii de elefant dăruiți de regele din Mysore unui medic srilankez, drept mulțumire că i-ar fi vindecat o rudă.

Timp de peste zece ani, rolul sacru al lui Raja a fost să transporte să transporte racla în care se află un dinte al lui Buddha în timpul procesiunii din Esala, un pelerinaj religios important din Sri Lanka, țară cu populație majoritar budistă. Potrivit tradiției, doar anumiți elefanți, cu trăsături fizice specifice, pot fi aleși pentru a îndeplini acest rol.

Raja era considerat atât de important încât călătorea însoțit de o gardă personală, iar o unitate militară era desfășurată când realiza marșul său anual de 90 de kilometri.

Președintele Gotabaya Rajapksa l-a calificat pe Raja drept „o comoară națională” și a spus că, odată cu încheiere ritualurilor budiste, cadavrul său va fi încredințat taxidermiștilor, care îl vor împăia. Funeraliile elefantului se vor desfășura cu onoruri de stat.

Raja nu va fi primul elefant sacru care primește acest tratament. Predecesorului lui, denumit tot Raja, a fost și el împăiat după ce a murit la vârsta de 75 de ani și este păstrat în propriul său muzeu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS