32.9 C
Craiova
sâmbătă, 21 mai, 2022
Știri de ultima orăMagazinCântăreţul Robbie Williams scoate la licitație trei lucrări de Banksy

Cântăreţul Robbie Williams scoate la licitație trei lucrări de Banksy

Cântăreţul Robbie Williams, unul dintre cei mai de succes artişti pop britanici din ultimele trei decenii, scoate la vânzare lucrări ale lui Banksy, unul dintre cei mai apreciaţi artişti contemporani, informează News.ro.

Robbie Williams, care a adunat o avere colosală din vânzarea de discuri şi concerte, vinde trei lucrări de Banksy, artistul stradal a cărui identitate rămâne secretă şi a cărui operă parţial distrusă „Love is in the Bin” a fost adjudecată la preţul record de 18,5 milioane de lire sterline anul trecut. 

Trei piese din colecţia de artă a lui Williams – „Kissing Coppers”, „Girl with Balloon” şi „Vandalised Oils (Choppers)” – ar putea fi vândute pentru o sumă cuprinsă între 7 şi 10 milioane de lire sterline. 

„Kissing Coppers”, care înfăţişează doi poliţişti sărutându-se, a apărut prima dată pe zidul exterior al pub-ului Prince Albert din Brighton în 2004. Muralul a fost îndepărtat în 2014, după ce a fost de mai multe ori vandalizat. Arată sprijinul lui Banksy pentru acceptarea public a homosexualităţii, este interpretarea făcute de Sotheby’s.  

Versiunea lui Williams este o pictură pe pânză din 2005, estimată între 2,5 şi 3,5 milioane de lire sterline.

„Girl with Balloon” a apărut sub Waterloo Bridge din Londra în 2002. În 2018, o versiune pe pânză a imaginii a trecut printr-un tocător introdus în cadru la câteva momente după ce a fost vândută pentru puţin peste 1 milion de lire sterline. Lucrarea astfel distrusă a făcut senzaţie la nivel mondial. Versiunea lui Williams din 2006 este pictată pe metal şi este prima de acest tip care apare în licitaţie. Are un preţ estimat între 2 şi 3 milioane de lire sterline. 

„Vandalised Oils (Choppers)”, din 2005, arată două elicoptere care apar într-un peisaj pastoral. Face parte dintr-o serie a lui Banksy care suprapune graffiti picturilor clasice în ulei şi are o estimare între 2,5 şi 3,5 milioane de lire sterline. 

„În calitate de colecţionar al operei lui Banksy, devii parte dintr-o mişcare culturală mai largă”, a spus cântăreţul. 

Cele trei lucrări vor fi expuse la Sotheby’s New York, după care vor fi văzute la Hong Kong şi Londra înainte de a fi vândute pe 2 martie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Alertă privind oferte false de vacanțe. Site-uri turistice oficiale...

Cei care se pregătesc să plece în concediu trebuie...

ȘTIRI GdS