9.5 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazin(Video) „Squid Game”, recreat în viața reală de un youtuber

(Video) „Squid Game”, recreat în viața reală de un youtuber

-

Youtuberul Mr. Beast (pe numele său real Jimmy Donaldson) a cheltuit 3,5 milioane de dolari pentru proiectul care a inclus platouri la scară reală, ​costume care au arătat exact ca acelea din serial și majoritatea jocurilor din seria-fenomen difuzată de Netflix, informează Hotnews.

Donaldson, care este cunoscut pentru organizarea unor competiții pe scară largă pentru canalul său de Youtube, a promis că va recrea Squid Game în viața reală dacă videoclipul postat pe TikTok în care a făcut anunțul va ajunge la 10 milioane de like-uri. Înregistrarea video a depășit rapid ținta respectivă.

Competiția organizată de acesta a trecut prin toate părțile importante ale serialului TV, începând cu „Roșu, Verde”. Un mecanism atașat de concurenți a fost setat să „explodeze” și să le păteze tricourile când erau eliminați în loc să îi împuște, evident. Jocului cu frânghia de pe pod i-a fost adăugat un bazin cu spumă pentru a-i împiedica pe concurenți să cadă către o moarte sigură.

Însă în runda finală concurenții au jucat „scaune muzicale” cu mâinile legate la spate în loc de Jocul calamarului, jocul sud-coreean pentru copii după care a fost numit serialul Netflix. După cum era de așteptat, Donaldson nu a recreat nici scenele din serial în care concurenții se omoară în timpul nopții pentru a-și elimina din rivali mai rapid.

În schimb, ei au jucat Ddakji, jocul de aruncat cu plicuri acceptat în metrou de protagonistul Gi-hun în primul episod al serialului Netflix. Donaldson spune că a cheltuit 3,5 milioane de dolari pentru recrearea Squid Game, din care „în jur de două milioane pentru a construi platoul și filmări”.

Restul de 1,5 milioane au fost cheltuiți pe premii, din care aproape jumătate de milion (456.000 de dolari, mai exact) a ajuns la marele câștigător. Ținând cont că în total au fost 456 de concurenți, asta înseamnă că „viața” fiecăruia a fost evaluată la 1.000 de dolari, o sumă mult mai mică decât în seria Netflix. Pe de altă, spre deosebire de serial, concurenții din viața reală au riscat cel mult o luxație, relatează cnet.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

(VIDEO) Ceremonia lopeții, la Spitalul Regional. Olguța a venit...

Astăzi a avut loc ceremonia de „spargere a solului”...

ȘTIRI GdS