10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazin(VIDEO) ABBA a lansat încă o melodie nouă: „Just a Notion”

(VIDEO) ABBA a lansat încă o melodie nouă: „Just a Notion”

-

Trupa suedeză ABBA a lansat melodia „Just A Notion”, al treilea single de pe mult aşteptatul lor album „Voyage”, anunță agenția dpa.

Cu o linie melodică care aminteşte de hiturile formaţiei din anii ’70, „Just A Notion” putea fi ascultată pe Spotify şi Youtube vineri dimineaţa.

Influenţa anilor ’70 nu este întâmplătoare: piesa a fost înregistrată în 1978, însă Agnetha, Bjorn, Benny şi Anni-Frid au renunţat la ea la acea vreme.

Piesa „Just A Notion” urmează melodiilor „I Still Have Faith in You” şi „Don’t Shut Me Down”, lansate la începutul lunii septembrie – primele piese noi scoase de grupul suedez după o pauză de aproape patru decenii.

La începutul aceleiaşi luni, membrii trupei au anunţat că se vor reuni în 2022 pentru un concert în care cei patru componenţi ai formaţiei nu vor apărea pe scenă, ci vor fi prezenţi prin intermediul unor holograme.

Noul album al trupei, intitulat „Voyage”, va putea fi ascultat din data de 5 noiembrie.

Acesta va conţine în total zece melodii, inclusiv cele trei lansate deja. Piesa „Don’t Shut Me Down” a fost deja ascultată de peste 25 de milioane de ori pe Spotify, iar „I Still Have Faith in You”, de peste 15 de milioane de ori.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Șapte percheziții DNA la Complexul Energetic Oltenia

DNA efectuează joi șapte percheziții la Complexul Energetic Oltenia...

ȘTIRI GdS