5.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinCuplul inseperabil al Ucrainei renunță la cătușe și se despart

Cuplul inseperabil al Ucrainei renunță la cătușe și se despart

După 123 de zile petrecute încătuşaţi unul de celălalt pentru a-şi salva relaţia de cuplu, ucrainenii Alexandr Kudlay şi Viktoria Pustovitova s-au despărţit. Ei au făcut anunțul de a renunţa la legătura lor în faţa camerelor de vederi  şi au precizat că experimentul a scos la iveală mai multe realităţi incomode.

Cei doi tineri din oraşul Harkiv din estul ţării au decis să se încătuşeze unul de celălalt de Valentine’s Day, într-o ultimă încercare de a întrerupe ciclul despărţirilor şi împăcărilor, potrivit newsyahoo.com.

Pe parcursul experimentului, pe care l-au împărtăşit unei audienţe în creştere pe reţelele sociale, ei au făcut totul împreună, de la cumpărături la pauze de fumat şi au folosit pe rând toaleta şi duşul.

Pustovitova, care iniţial s-a opus ideii de a se lega cu cătuşe unul de altul, a plâns în timp ce a relatat această despărţire.

„Am stat împreună toată ziua, nu am primit nicio atenție de la Alexandr pentru că eram permanent împreună. El nu mi-a spus: Mi-e dor de tine, în timp ce eu îmi doream să aud asta. Cred că va fi o lecţie bună pentru noi, pentru celelalte cuplurile ucrainene şi pentru cuplurile din străinătate, să nu repete ce am făcut noi”, a spus cosmeticiana în vârstă de 29 de ani.

Kudlay a declarat că nu regretă că a recurs la această măsură disperată pentru salvarea relaţiei lor, în opinia sa cătuşele ajutându-i să înţeleagă faptul că “nu gândesc la fel”.

Cuplul intenţionează să vândă cătuşele la o licitaţie online şi să doneze o parte dintre banii strânşi în scopuri caritabile.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS