10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinZiona Chana, capul celei mai mari familii din lume, a murit

Ziona Chana, capul celei mai mari familii din lume, a murit

Ziona Chana, din zona Mizoram, India, capul celei mai mari familii din lume, a murit, la vârsta de 76 de ani și a lăsat în urmă 89 de fii și fiice.

Ziona Chana a murit la vârsta de 76 de ani, lăsând în urmă 38 de soții, 89 de copii și 36 de nepoți. Bărbatul era liderul unei secte care practica poligamia. Vestea morții sale a fost confirmată de un oficial local, care a transmis condoleanțe familiei, pe Twitter.

Chana suferea de diabet și hipertensiune. Medicii au declarat că starea sa s-a degradat. Când a fost transportat de urgență la spital, nu s-a mai putut face nimic pentru a-l salva, potrivit BBC.

Numărul real al membrilor familiei lui Chana este greu de stabilit, în mod oficial. Există voci care susțin că acesta ar fi avut 39 de soții, 94 de copii, 33 de nepoți și un strănepot, însă există și rapoarte în care se menționează că indianul ar fi avut doar 38 de soții, 89 de copii și 36 de nepoți.

Enorma familie a locuit într-o clădire cu patru etaje, numită “Chur Than Run”, cu 100 de camera. Soțiile sale împărțeau o încăpere lângă dormitorul privat al lui Chana. “Conacul” este o atracție turistică populară în India, turiști din întreaga lume călătorind în sat pentru a o vedea.

Potrivit agenției Reuters, Chana s-a născut în 1945. Și-a întâlnit prima soție când avea doar 17 ani. Familia face parte dintr-o sectă creștină – Chana Pawl – care numără 2.000 de discipoli, care locuiesc în vecinătatea locuinței liderului lor. Secta a fost fondată chiar de către bunicul lui Chana, în 1942.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS