20.5 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinVIDEO: Un câine, prezentat pe post de leu african la o grădină zoologică din China

VIDEO: Un câine, prezentat pe post de leu african la o grădină zoologică din China

-

Un animal de la o grădină zoologică din China, prezentat drept leu african, s-a dovedit a fi un câine după ce a început să latre de față cu vizitatorii, relatează BBC.

Potrivit presei chinezești, grădina zoologică din provincia Henan a încercat să înlocuiască leul cu un câine rasă Mastiff tibetan, mișcarea provocând un val de critici.

Un reprezentant al grădinii zoologice a declarat că respectivul câine – animalul de companie al unuia dintre angajați – a fost pus în cușcă atunci când leul real a fost trimis la un centru pentru reproduceri.

Vizitatorii grădinii zoologice din orașul Louhe, indignați

Vizitatorii grădinii zoologice din orașul Louhe s-au declarat indignați, arătând că au fost înșelați

Potrivit publicației Beijing Youth Daily, înșelătoria a ieșit la lumină atunci când o mamă a vizitat grădina zoologică pentru a-i prezenta fiului ei sunetele făcute de diferite animale. Când au ajuns la cușca marcată „leu african” – care avea o tăbliță pe care erau prezentate caracteristicile animalului – au fost șocați să audă că acesta latră.

Așa-numitul leu era, de fapt, un câine rasă Mastiff tibetan

În urma incidentului, îngrijitorii de la grădina zoologică a dezvăluit că așa-numitul leu era, de fapt, un câine rasă Mastiff tibetan, un animal cu blană deasă și maro care seamănă puțin cu un leu.

Leul a fost dus la un centru pentru reproduceri

Șeful departamentului de animale al parcului zoologic, Liu Suia, a declarat că că leul a fost dus la un centru pentru reproduceri și că Mastifful tibetan a fost plasat temporar în cușcă din motive de siguranță.

Și alte specii de la grădina zoologică din Louhe au fost etichetate greșit

Se pare că și alte specii de la grădina zoologică din Louhe au fost etichetate greșit: o vulpe albă era în vizuină leopardului și un alt câine a fost prezentat drept lup.

Grădina zoologică a fost închisă temporar vineri, transmite AFP.

Grădina zoologică și-a închis porțile „pentru a face corecturile” necesare

Grădina zoologică, după ce „a modificat deja mai multe panouri cu greșeli privind rezidenții”, și-a închis porțile „pentru a face corecturile” necesare, scrie jurnalul Jinghua Shibao.

Cotidianul precizează că parcul zoologic a prezentat scuze publice.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Un șofer a murit după ce s-a răsturnat cu...

O cisternă cu etanol înmatriculată în Republica Moldova s-a...

ȘTIRI GdS