14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăMagazinPrimulele, flori frumoase şi necostisitoare

Primulele, flori frumoase şi necostisitoare

Primulele sunt flori viu colorate și parfumate, care se numără printre cele mai frumoase plante ale primăverii. În general, sunt flori necostisitoare, dar necesită o oarecare atenție și îngrijire, fiind cultivate deopotrivă ca plante de grădină sau de interior.

Ca plante de interior, sunt decorative doar câteva luni, pe perioada înfloririi. Prin urmare, sunt tratate ca plante anuale și sunt aruncate după trecerea florilor.

În curte, se dezvoltă spectaculos la rădăcina unor pomi fructiferi cu coroană rarefiată, care înfrunzesc mai târziu primăvara.

Condiții de mediu

Primulele nu se simt în largul lor în bătaia directă și puternică a soarelui şi cel mai bine le merge în aer liber.

Nu rezistă la căldura din case, florile se ofilesc în câteva zile, iar planta se usucă. Cel mai bun loc din apartament este pervazul ferestrei sau un balcon bine luminat și aerisit, neîncălzit, dacă noaptea nu mai este pericol de îngheț.

Fie că sunt ținute în balcon sau plantate în grădină, preferă umbra sau penumbra.

Primulele înfrunzesc și înfloresc, de obicei, primăvara devreme și toamna. În timpul verii, mai ales în perioadele caniculare, frunzele și florile li se usucă și dispar cu totul. Vor răsări plante noi din rădăcină de îndată ce se răcorește vremea.

Plantare

Primulele se pot planta în februarie-martie, direct în grădina, dacă iarna nu a fost prea lungă și grea. Nu le plantaţi într-un sol cu argilă sau care are aspect nisipos, chiar dacă utilizaţi fertilizatori. În acest fel, înflorirea primulei după prima plantare va fi posibilă în cel mai scurt timp.

Pentru a crește repede și sănătos, primulele puse în ghivece va avea nevoie de un sol fertil. Este recomandat să folosiţi pământ de grădină (sau de flori) amestecat cu turbă sau pământ de frunze, care vor favoriza calitatea florilor.

Dacă ţineţi primulele în casă, trebuie plantate într-un ghiveci un pământ ușor și afânat, prin care apa să se scurgă rapid.

După ce se ofilesc florile, primulele din ghiveci pot fi transplantate în grădină sau în jardiniere mai mari, cu pământ afânat și turbă. Dacă le țineţi peste vară la umbră și răcoare, toamna târziu sau în primăvara următoare pot înflori din nou!

Îngrijire

Primulele au nevoie să le curăţaţi frunzele și florile care se usucă, în felul acesta li se va prelungi perioada de înflorire. După ce trece perioada de înflorire, plantele se usucă și dispar, dar ele vor răsări din nou în primăvara următoare.

Rezistă bine pe timpul iernii, dar pentru mai multă siguranță se poate acoperi solul cu un strat de frunze uscate. Iarna nu au nevoie de protecție specială. Un strat de frunze presărat deasupra solului, înainte de primul îngheț, fiind mai mult decât suficient.

Udare

Primulele în ghivece au nevoie de apă și de umezeală. Trebuie să le udaţi ori de câte ori pământul va prezenta semne de uscare. Solul trebuie să fie umed tot timpul, dar nu îmbibat cu apă. Tulpina și rădăcinile ei sunt delicate și pot putrezi ușor dacă este prea multă apă în sol. De asemenea, primulele nu trebuie udate niciodată în mijlocul rozetei de frunze, pentru că apa favorizează putrezirea.

În caz de surplus de apă, primulele pot fi afectate de mucegai. Iar lipsa de umiditate poate duce la apariția păianjenului roșu. Se vor trata, în caz de nevoie, cu insecticid.

Înmulţire

Primulele se înmulțesc prin separarea tufelor, toamna sau primăvara, după trecerea florilor sau după ce planta iese din vegetație. Semănarea se face din februarie până în aprilie, între 10 și 14 grade, frigul fiind o condiție necesară pentru reușita însămânțării.

Întrucât semințele sunt extrem de mici, se presară în miniseră sau propagator și nu se acoperă cu pământ, căci au nevoie de foarte multă lumină.

Plantele germinează în 14 -20 de zile, timp în care li se va asigura umiditate ridicată. Chiar și după germinare, se vor ține sub observație atât temperatura, ce nu trebuie să depășească 18 grade, cât și umiditatea și lumina.

Fertilizare

Fertilizarea se realizează numai în perioada de înflorire, de la începutul lui martie până la începutul lui iunie. Fertilizarea se va aplică de două ori pe lună. Produsul adecvat în acest scop sunt batoanele fertilizante cu eliberare lentă pentru plante decorative.

În afară perioadei de înflorire, nu se vor aplica niciun fel de fertilizanţi în solul în care sunt plantate primulele.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS