14.7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateTradiţii și obiceiuri în Sâmbăta Mare

Tradiţii și obiceiuri în Sâmbăta Mare

În Sâmbăta Mare, femeile trebuie să pregătească mâncarea tradițională pentru Paște și trebuie să facă ordine în toată casa. Sâmbăta Mare este ultima zi dinaintea sărbătorii Pascale.

Ritualuri în Sâmbăta Mare

Momentul ritual al facerii pascăi, în Sâmbăta Paştilor, amplasat şi în Joia Mare, capătă frecvent valenţe magice deosebite, prin plasarea într-o cosmogonie originală a gospodinei: fie că trimite la naşterea lui Iisus, fie la moartea lui (prin forma care i se dă aluatului), femeia căpătând astfel, prin repetarea unor gesturi foarte vechi, o putere deosebită, care poate să fie valorificată şi în gospodărie (ungerea pomilor cu aluat, pentru a le asigura rodirea, semănarea vegetaţiei din grădină în această zi, pasca specială realizată pentru vite etc.).

Cel de-a doilea mare moment ritual este dat de ajunul marii sărbători. Este noaptea când se deschid cerurile, când ard comorile şi când, în general, practicile magice de orice fel sunt la ele acasă.

Sâmbătă seara fiecare gospodină îşi pregăteşte cu grijă coşul ce urmează a fi dus la biserică pentru sfinţire. În el aşterne un ştergar curat şi aşează o lumânare albă, apoi ouă roşii, pască, cozonac, ouă încondeiate, o bucată de slănină, muşchi de porc, şuncă special preparată, zahăr, făină, salată de hrean cu sfeclă roşie fiartă, sare, câţiva căţei de usturoi, o ramură de busuioc, cârnaţi, un miel din aluat copt într-o formă specială etc.

Totul se acoperă cu cel mai frumos ştergar pe care îl are gospodina, semn de preţuire a sărbătorii pascale, dar şi de mândrie personală.

Superstiții și obiceiuri

– În Sâmbăta Mare femeile pregătesc majoritatea mâncărurilor şi fac ultimele retuşuri pentru hainele cele noi ce vor fi purtate în zilele de Paşti. Se sacrifică mieii.

– De Paşti se spune că femeile trebuie să aibă măcar o camaşă nouă, iar bărbaţii măcar o pălărie.

– Începând de luni şi până sâmbătă se îmbracă haine de doliu. În ziua de Învinere se schimbă hainele cu altele noi, albe.

– Dacă vrei sa iti implineasca cele mai arzatoare dorinte, nu trebuie sa dormi cu nici un chip in noaptea de Sambata Mare, intrucat atunci cand se deschid cerurile si Domnul poate vedea si darui inlauntrul fiintei tale.

– Dacă te impiedici in timp ce te indrepti catre slujba de Inviere, se spune ca vei avea un an greu si plin de incercari.

– ouăle de Paşti apără de ghinioane, iar coaja lor, îngropată în pământ, apără vitele de deochi. Fetele nemăritate dacă păstrează cojile grăbesc căsătoria.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS