19.8 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinCe vulnerabilitatea gravă a fost descoperită la aplicația WhatsApp

Ce vulnerabilitatea gravă a fost descoperită la aplicația WhatsApp

O vulnerabilitate gravă a aplicației de mesagerie WhatsApp, care permitea străinilor să vadă fișierele personale ale utilizatorilor, a fost descoperită la finalul anului trecut, informează The Independent.

Prin intermediul acestei „slăbiciuni“, o persoană putea să vadă informațiile de pe computerul unui utilizator dacă îi trimitea un link pe care acesta îl accesa. Vulnerabilitatea îi afecta pe utilizatorii care folosesc varianta de desktop a aplicației.

Problema a fost rezolvată și nu se crede că a fost exploatată.

În cadrul unui astfel de atac, un utilizator primea un link care părea autentic din toate punctele de vedere, fiind afișat ca orice link trimis pe aplicația WhatsApp. Odată accesat acel link, utilizatorul permitea atacatorului să exploateze o scăpare în Politica de Conținut WhatsApp. Atacatorul avea apoi acces la fișierele stocate pe computerul acelui utilizator.

Problema a fost rezolvată la mijlocul lunii decembrie, iar utilizatorii au fost avertizați să verifice dacă aplicația WhatsApp instalată pe dispozitivele lor este actualizată, pentru a fi în siguranță.

„Lucrăm constant cu cele mai bune companii de securitate pentru a ne feri utilizatorii de potențiale amenințări. În acest caz, am reparat o problemă care teoretic ar fi putut afecta utilizatorii de iPhone care accesau un link în timp ce foloseau versiunea de desktop“, a declarat un purtător de cuvânt al WhatsApp.

Valentina Grădinaru

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS