21.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăMagazinCompania care gestionează producţiile muzicale ale lui Eminem dă în judecată Spotify

Compania care gestionează producţiile muzicale ale lui Eminem dă în judecată Spotify

Compania care gestionează producţiile muzicale ale lui Eminem dă în judecată Spotify pentru încălcarea dreptului de autor. Platforma online a difuzat mai multe piese ale artistului fără să primească acordul producătorilor, arată Hollywood Reporter.

De ce este dat în judecată Spotify

Compania Eight Mile Style susţine că piese ca ”Lose Yourself” şi alte melodii cunoscute ale rapperului sunt difuzate de Spotify încălcând dreptul de autor. Compania din spatele lui Eminem a depus actele pentru a chema în instanţă Spotify. Acesta pune sub semnul întrebării constituţionalitatea unei legi recente privind drepturile de autor.

În documentele înaintate unui tribunal federal din Nashville, cei de la Eight Mile acuză Spotify de încălcarea dreptului de autor cu bună ştiinţă prin comercializarea piesei ”Lose Yourself”. Nu doar atât, şi a altor 250 de piese ale rapperului reclamând daune care se ridică la ordinul miliardelor de dolari.

Procesul implică şi ”Music Modernization Act”(MMA). Lefea federală care a fost adoptată în luna octombrie pentru a ajuta companiile informatice să orienteze bani spre artişti.

Spotify este acuzat că nu a respectat obligaţiile stabilite de lege pentru 26 de miliarde de dolari. În acelaşi timp legea enumerată printre realizările regimului lui Donald Trump este contestată.

Plângerea arată că Spotify nu a obţinut niciun fel de licenţă pentru distribuţia muzicii lui Eminem. Acestea având miliarde de rulări pe platformă. „Spotify nu a raportat şi nici nu a plătit către Eight Mile pentru aceste difuzări şi a înaintat nişte sume stabilite aleator fără să compenseze nici măcar în parte pentru muzica lui Eminem oferită publicului prin intermediul platformei”.

Acuzatorii susţin că Spotify a plasat piesa ”Lose Yourself” într-o categorie numită ”Copyright Control”, care ar fi rezervată pieselor pentru care nu este cunoscut proprietarul drepturilor de autor. Eight Mile descrie situaţia ca absurdă arătând că este imposibil să nu poată fi identificat proprietarul drepturilor unei piese atât de cunoscute. Celebră pentru prezenţa pe coloana sonoră a peliculei ”8 Mile”, şi fost număr 1 în clasamentul Billboard Hot 100, premiată cu Oscar pentru cel mai bun cântec.

Valentina Grădinaru

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS