Japonezii au cel mai ”tare” pașaport.
Japonezii au cel mai ”tare” pașaport.

Cel mai ”tare” pașaport rămâne cel al japonezilor, potrivit ediției pe 2019 a Raportului realizat de Henley & Partners, raport care calculează numărul de state pe care cetățenii unei țări le pot vizita fără să solicite viză.

Raportul, care se actualizează anual începând din 2006, mai arată că japonezii pot călători în 190 de state fără a cere vize. Japonia este urmată de Singapore și Coreea de Sud (care a urcat 7 poziții față de anul trecut). Ţări ai căror cetățeni pot intra fără probleme în 189 de state, după care urmează Franța (188 destinații fără viză). România se află pe locul al 19-lea în acest clasament (mai jos cu o poziție, ca urmare a avansului Coreei de Sud), românii putând vizita 169 de state fără a avea nevoie de viză.

Ungaria pe locul al 11-lea

Vecina noastră Ungaria e pe locul al 11-lea (față de poziția a 10-a anul trecut), maghiarii putând călători fără viză în 180 de destinații, cu 11 mai mult decât România. Printre țările în care ei pot merge în vreme ce românii au nevoie de vize se numără: Burkina Faso, Africa de Sud, Swaziland, Guam, Comunitatea Insulelor Mariane de Nord, Anguilla (teritoriu britanic aflat în nordul Antilelelor Mici, la est de Puerto Rico), insulele Cayman, Puerto Rico (stat insular asociat Statelor Unite ale Americii situat în nord-estul Mării Caraibilor), Insulele Virgine, Surinam și SUA 

Statele Unite și Regatul Unit, care în 2015 ocupau primele locuri în clasament ”adună” în 2018 doar 186 de destinații fără viză, fiind ”puțin probabil” ca ele să revină în curând în fruntea clasamentului, arată raportul Henley & Partners.

Pașaportul rusesc a coborât pe poziția a 48-a

Deși Rusia a beneficiat de un moment favorabil în septembrie, când Taiwanul a anunțat o scutire de viză pentru cetățenii ruși (valabil până în iulie 2019), ”pașaportul” rusesc a coborât de pe locul 46 pe poziția a 48-a. 

Același lucru este valabil și pentru China: resortisanții chinezi au acum acces la două noi jurisdicții (Saint Lucia și Birmania), dar pașaportul chinez care coborâse anul trecut două locuri acum le-a recuperat, ajungând să ocupe locul 69. 

Cea mai remarcabilă creştere în ultimii ani

Dar „cea mai remarcabilă creștere în ultimii ani”, potrivit companiei anglo-saxone, este cea a Emiratelor Arabe Unite, care a trecut de pe locul 62 în 2006 până pe locul 22. EAU deține acum pașaportul numărul unu în regiunea Orientului Mijlociu

În Africa, singurele țări care au înregistrat o creștere în ultimul deceniu sunt Seychelles și Mauritius. Acestea ocupă primele trei locuri în clasamentul regional, cu 150-100 de destinații disponibile pentru cetățenii lor.  Ultimele locuri sunt completate de Irak și Afganistan în indexul Henley, cu doar 30 de destinații accesibile cetățenilor lor, potrivit Hotnews.ro.

Valentina Grădinaru