13.4 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinArchie, fiul ducilor de Sussex, Meghan şi Harry, va fi botezat sâmbătă

Archie, fiul ducilor de Sussex, Meghan şi Harry, va fi botezat sâmbătă

Archie, fiul ducilor de Sussex, Meghan şi Harry, va fi botezat sâmbătă, pe 6 iulie, potrivit edition.cnn.com. Archie Mountbatten-Windsor va fi botezat în capela Saint George a Castelului Windsor, unde s-au căsătorit părinţii săi anul trecut şi, totodată, locul în care a fost botezat prinţul Harry, în anul 1984.

Slujba de botez coincide cu ziua în care micul Archie va împlini două luni şi va fi la un an de la botezul verişorului său, prinţul Louis, cel de-al treilea copil al ducilor de Cambrigde, care a avut loc în capela Palatului St. James.

Evenimentul va fi unul privat, vor participa doar 25 de persoane, iar marea absentă va fi chiar Regina Elisabeta. Potrivit ziarului britanic The Sunday Times, regina îşi stabilise deja programul când a aflat despre botezul strănepotului său, Archie.

Nu ar fi, însă, un lucru neobişnuit: suverana nu a asistat nici la botezul strănepotului său Louis, cel de-al treilea născut al prinţului William şi al lui Kate Middleton. Vor fi prezenţi la botezul lui Archie bunicul său, Charles, şi soţia sa, Camilla, precum şi bunica din partea mamei, Doria Ragland, care va veni special din SUA.

Nu ştim încă cine va fi naşă de botez, însă umblă zvonuri că aceasta ar putea fi chiar jucătoarea de tenis Serena Williams, o apropiată a lui Meghan Markle. Serena se află săptămâna aceasta la Londra, unde participă la turneul de Grand Slam de la Wimbledon.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS