Oceanele sunt în continuare cele mai neexplorate şi mai tainice zone ale planetei. În abisurile lor zac scufundate mistere nedezlegate: corăbii naufragiate fără motiv , epave ce apar şi dispar din negura timpurilor, având la bord echipaje fantomatice. Chiar şi în zilele noastre, evenimente terifiante, de o coincidenţă stranie, fără putinţa de a fi explicate logic, continuă să ridice întrebări oamenilor de ştiinţă şi să neliniştească opinia publică
Olandezul zburător. Valuri uriaşe loveau cu furie spumegândă corabia. Lemnul de stejar scrâşnea într-un vuiet dureros, vela s-a smuls, iar catargul stătea gata să se prăbuşească. Pe punte, la proră, în bătaia vântului năprasnic, cu mâinile încleştate pe timonă, vajnicul căpitan de cursă lungă încerca în zadar să pătrundă cu privirea dincolo de furtuna ce se dezlănţuise nemilos. Stropii de apă grei şi reci ca gheaţa îi biciuiau chipul aspru, ars de soare.
Bătrânul “lup de mare” şi-a înălţat capul către cerul plumburiu şi a urlat în noapte, invocând Diavolul care îl ajutase până atunci în nenumărate rânduri. Corabia sa fusese deja condamnată de furtună, dar căpitanul, încrâncenat, înfrunta val după val, într-o luptă pe viaţă şi pe moarte.
“Chiar de ar fi să colind mările pe vecie, tot voi ajunge în port! Nicio urgie nu mă va putea opri”, striga. Secundul vasului, ce supraveghea pupa, izbucni: “Eşti nebun, ne vei ucide pe toţi! Te avertizez, întoarce acum sau vei muri!”.
“Revoltă? Pe nava mea?”, tună căpitanul şi, scoţând pistolul de la centură, fără a clipi, îl împuşcă pe secund direct în piept. Marinarii încremeniră. Deodată, un fascicul de lumină tăie bezna, luminând puntea. Lângă căpitan apăru, de nicăieri, o siluetă stranie.
“De acum, doar fierea amară îţi va sta pe masă în loc de vin şi fierul încins îţi va fi hrana!”, rosti silenţios apariţia. “Nava ta va rătăci pe veci, blestemat să fii, căpitane Van der Decken! Urgisit să fii pentru totdeauna, să colinzi cele mai învolburate ape, fără putinţa de a te odihni vreodată!”.
Şi de atunci, “Olandezul zburător” străbate mările, intrând dintr-o furtună în alta, fără a putea acosta în vreun port. Marinarii, ca într-un joc frenetic, ridică şi coboară velele, pregătindu-se iar şi iar de dezlănţuirea stihiilor.
Aceasta este legenda vasului “Olandezul zburător”, corabia ce cutreieră mările şi oceanele, semănând groază prin apariţia ei fantomatică.
Există zeci de mărturii care atestă că vasul apare şi dispare din furtuni, aducând celor pe care îi întâlneşte nenorociri sau chiar moarte. Marinarii, oameni foarte superstiţioşi, susţin că povestea “Olandezului zburător” nu este deloc o legendă şi că vasul olandez şi căpitanul său au fost blestemaţi pentru eternitate, pentru îndrăzneala de a se juca cu destinul şi de a sfida forţe nebănuite.
Poate că totul ar fi rămas o simplă poveste marinărească, dacă periodic, o corabie mâncată de vreme, cu velele putrezite, cu un echipaj fantomatic la bord, nu ar fi fost zărită, în nenumărate rânduri, timp de secole, în colţuri diferite ale lumii.
În timpul celui de-al doilea război mondial, au fost înregistrate zeci de rapoarte ale ofiţerilor atât din cadrul forţelor navale aliate, cât şi din rândul celor germane, în care se făcea referire la o interceptare stranie: un vas abandonat, o corabie ce categoric aparţinea unor vremuri demult apuse.
Nu puţini ofiţeri se hazardaseră chiar să susţină că înfricoşătoarea apariţie nu era nimic altceva decât un vas fantomă. Se relata că, de îndată ce corabia apărea în raza vizuală, un sentiment de panică necontrolată punea stăpânire pe întregul echipaj.
Toate aceste rapoarte detaliate au stârnit interesul şi celor mai sceptici oameni de ştiinţă. “Aşa-zisele mărturii pot fi puse pe seama halucinaţiilor cauzate de epuizare fizică şi nervoasă la care ajungeau de foarte multe ori ofiţerii de marină militară”, susţin experţii. Explicaţiile lor, însă, rămân departe de a clarifica misterioasele apariţii maritime ce continuă să se arate şi în zilele noastre.
