22 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăMagazinO nouă specie de dinozaur a fost descoperită în Argentina

O nouă specie de dinozaur a fost descoperită în Argentina

Paleoantropologii au descoperit rămăşiţele unei specii, necunoscute anterior, de dinozaur ce a trăit în urmă cu 110 milioane de ani în Argentina. Rămăşiţele a trei membrii din noua specie, un adult şi doi pui, au fost descoperite de o echipă de arheologi spanioli şi argentinieni, scrie descopera.ro.

Noua specie, numită Lavocatisaurus agrioens, face parte din familia de dinozauri ierbivori, cunoscută şi cu denumirea de sauropode. Conform Independent, cercetătorii au afirmat că rămăşiţele ce ar fi aparţinut adultului sugerează că exemplarul avea în jur de 12 metri lungime, în timp ce exemplarele mai tinere aveau în jur de şase, şapte metri lungime.

„Am descoperit mare parte din oasele craniene: mandibula, dinţii şi oasele ce devinesc ochii”, a declarat Jose Luis Carballido, cercetător din cadrul muzeului Egidio Feruglio. „Aceasta nu este doar descoperirea unei noi specii într-o zonă în care nu te-ai fi aşteptat să găseşti fosile, ci descoperirea unui craniu aproape complet”, a adăugat el.

Cercetătorii ce au luat parte la proiect, din cadrul Universităţii Zaragoza şi Universitatea Naţională din Matanza, afirmă că dinozaurii probabil au migrat în grup şi au murit împreună. Descoperirea a reprezentat o supriză pentru paleoantropologii ce credeau că zona în care au fost descoperite rămăşiţele era, în trecut, doar un deşert cu o sursă limitată de apă şi hrană.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS