Obiceiul colorării ouălor s-a transmis creştinilor şi este practicat mai ales la popoarele Europei şi Asiei. La români, obiceiul colorării ouălor a înflorit, atingând culmile artei prin tehnică, materiale, simbolistica motivelor şi perfecţiunea realizării.
Simbolistica ouălor de Paşte trebuie căutată înainte de naşterea lui Hristos, în timpuri străvechi. Oul era dat în dar, fiind considerat simbol al echilibrului, creaţiei, fecundităţii, al vieţii şi al reînnoirii naturii, obiceiul vopsirii lui fiind întâlnit la chinezi cu două mii de ani înainte de Hristos.
Ouăle de Paşte, potrivit tradiţiei, erau adunate din cuibar în miercurea din a patra săptămână a Postului Mare, numită şi „miercurea Păresimilor“. Se credea că de la această zi nu se stricau până la Paşte. Acum se alegeau ouăle pentru masa de Paşte şi ouăle ce urma să fie înroşite. Chiar dacă ele erau alese în această zi, vopsitul lor avea loc în joia din săptămâna de dinaintea Sfintelor Paşte, însă niciodată în Vinerea Mare.
Încondeierea sau „împistritul“ ouălor reprezintă un obicei străvechi în tradiţia românească. Ouăle încondeiate sunt o mărturie a datinilor, credinţelor şi obiceiurilor pascale, reprezentând un element de cultură spirituală specific românească.
În cultura populară, ziua în care se înroşesc ouăle este joia din săptămâna patimilor, cunoscută şi sub denumirea de Joia Mare. Se spune că ouăle înroşite în această zi nu se strică tot timpul anului. De asemenea, oamenii cred că ouăle roşii duse la biserică şi sfinţite, dacă sunt îngropate într-o gospodărie, aceasta este ferită de grindină şi piatră.
Există o anumită procedură privind înroşirea ouălor: mai întâi, ouăle se spală cu detergent, se clătesc, se lasă la uscat şi apoi se fierb în vopseaua pregătită. Pe lânga ouă roşii, românii contemporani obişnuiesc să mai vopsească ouăle şi în galben, verde sau albastru. Unele gospodine pun pe ou o frunză, apoi îl leagă într-un ciorap subţire şi îl fierb, ca să iasă „cu model“.
Obiceiuri locale
În tradiţia populară de la noi, oul roşu de Paşte simbolizează sângele Domnului şi ar avea puteri miraculoase, de vindecare, de îndepărtare a răului, fiind purtător de sănătate, frumuseţe, vigoare şi spor. Ouăle colorate în alte culori (galben, verde, albastru) vestesc bucuria primăverii. Cele colorate în negru simbolizează chinul şi durerea pe care le-a suferit Hristos pe cruce. Ouăle închistrite sunt simbolul Mântuitorului, care a ieşit din mormânt şi a înviat, precum puiul din găoace.
Ciocnitul ouălor semnifică sacrificiul divinităţii primordiale şi se face după reguli precise: persoana mai în vârstă (de obicei, bărbatul) ciocneşte capul oului de capul oului ţinut în mână de partener, în timp ce rosteşte cunoscuta formulă „Hristos a înviat“, la care se răspunde cu „Adevărat a înviat“.
În Bucovina, cojile ouălor de Paşte sunt aruncate în râu, pentru ca apa să le poarte la „Blajini“ (fiinţe imaginare, încarnări ale copiilor morţi nebotezaţi, al căror loc de vieţuire se afla la „capătul lumii“, aproape de Apa Sâmbetei). În felul acesta, şi Blajinii ştiu că pentru toţi creştinii a venit Sărbătoarea Sfintelor Paşte.
În părţile Sibiului, există obiceiul ca de Paşte să fie împodobit un pom (un arbust) asemănător cu cel de Crăciun. Singura deosebire constă în faptul că în locul globurilor se agaţă ouă vopsite (golite de conţinutul lor). Pomul poate fi aşezat într-o vază frumoasă şi farmecul sărbătorii sporeşte cu o podoabă de acest fel.
În Maramureş, zona Lăpuşului, dimineaţa, în prima zi de Paşte, copiii (până la vârsta de nouă ani) merg la prieteni şi la vecini să le anunţe Învierea Domnului. Gazda dăruieşte fiecărui urător un ou roşu. La plecare, copiii mulţumesc pentru dar şi urează gospodarilor „Sărbători pascale fericite“. La această sărbătoare, pragul casei trebuie trecut mai întâi de un băiat, pentru ca în acea gospodărie să fie armonie tot restul anului.
În dimineaţa zilei de Paşte, copiii se spală pe faţă cu apă proaspătă de la fântână în care s-au pus un ou roşu şi fire de iarbă verde.
