7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinIa te uită! - Insula

Ia te uită! – Insula

Insula este ultimul loc necontaminat din lume după un dezastru ecologic (Foto: www.care.org.uk)
Insula este ultimul loc necontaminat din lume după un dezastru ecologic (Foto: www.care.org.uk)

PRIMA TV – 20.30

Distribuţia: Ewan McGregor, Scarlett Johansson, Sean Bean
Regia: Michael Bay
Film de acţiune – 2005

Lincoln Six-Echo şi Jordan Two-Delta se află printre sutele de rezidenţi a unei instituţii sub control la mijlocul secolului 21. La fel ca toţi locuitorii acestui mediu controlat cu atenţie, tot ce se referă la vieţile lor de zi cu zi este monitorizat, chipurile spre binele lor. Singura cale de ieşire – şi speranţa pe care o împărtăşesc cu toţii – este să fie aleşi să meargă în „Insulă“ – ultimul loc necontaminat din lume după un dezastru ecologic care, după cum s-a anunţat, a luat vieţile tuturor de pe planetă, mai puţin a lor.
Afectat de curând de coşmaruri inexplicabile, Lincoln este neliniştit şi începe să pună la îndoială din ce în ce mai mult restricţiile asupra vieţii lui. Dar nu este pregătit pentru adevăr, atunci când curiozitatea sa din ce în ce mai mare duce la descoperirea teribilă că tot ce ştia despre existenţa lui este o minciună, că Insula este o farsă crudă şi că el, Jordan, şi toţi cei pe care îi cunosc sunt mai valoroşi morţi decât vii. Timpul se scurge, iar Lincoln şi Jordan încearcă să scape în lumea exterioară pe care nu au cunoscut-o niciodată. Odată ce se află în exterior şi departe de ochii indiscreţi ai institutului, prietenia inocentă pe care au împărtăşit-o începe să capete profunzime. Dar având forţele instituţiei pe urmele lor, Lincoln şi Jordan au o misiune principală: să trăiască. Filmul a primit pe site-urile de specialitate nota 8,8.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS