26.7 C
Craiova
marți, 21 mai, 2024
Știri de ultima orăMagazinManual pentru extratereştri

Manual pentru extratereştri

Pământenii ar putea avea, în curând, un manual care să îi ajute să se înţeleagă cât de cât cu fraţii lor de pe alte planete, informează corriere.it.

În urmă cu trei ani, dincolo de Ocean era lansat manualul „The Alien invasion survival handbook“, care furniza indicaţii despre modul în care ar trebui să ne comportăm în cazul în care am fi invadaţi de extratereştri. De menţionat că volumul respectiv nu era o carte tocmai „pacifistă“. Autorii au plecat de la ideea că extratereştrii ar fi personaje negative, puse pe harţă şi care au sosit pe Terra doar ca să ne dea bătăi de cap. Astfel, cititorii au putut admira desene detaliate despre cum să îi rănească mortal pe inamici şi cum să îi învingă într-o ipotetică luptă corp la corp. Însă, începând de acum, această viziune „războinică“ despre raportul dintre ipoteticii semeni din cosmos a suferit o evoluţie cu totul diferită. În aceste zile, la Washington, specialiştii vor discuta despre cum, unde şi prin intermediul cui vom putea comunica cu ET şi cu semenii lui, iar italianul Roberto Pinotti, secretarul general al Centro Ufologico Nazionale (CUN), va prezenta un protocol de zece puncte, care ne-ar putea fi de ajutor pentru momentul care cu siguranţă ar schimba istoria umanităţii. Acest protocol, al cărui conţinut nu este nicidecum definitiv, este „doar o propunere de bază, care poate fi revăzută, extinsă şi îmbuntăţită“ şi va fi prezentat în cursul unei reuniuni între politicienii americani şi membrii unei asociaţii care militează de mai mult timp pentru desecretizarea dosarelor despre existenţa extratereştrilor.

Gata cu secretele

Iniţiativa organizaţiei este pe placul multor specialişti în domeniu. Printre aceştia se află şi fostul membru al echipajului Apollo 14, Edgar Mitchell, care în diferite ocazii a subliniat „necesitatea de a spune odată pentru totdeauna adevărul despre prezenţa extratereştrilor“. Un punct de vedere similar are şi fostul ministru canadian al apărării Paul Hellyer, care dintotdeauna a susţinut că OZN-urile (nu înţelese ca fiind obiecte zburătoare neidentificate, ci un fel de nave spaţiale, care nu sunt conduse de fiinţe umane) „zboară pe deasupra capetelor noastre cu aceeaşi frecvenţă ca aeroplanele“. „La eveniment vor fi invocate şi personalităţi, care acum nu se mai află printre noi, cum ar fi, de exemplu, fostul preşedinte american Ronald Reagan şi generalul Douglas Mac Arthur. La 21 septembrie 1987, într-o reuniune a Adunării Generale a ONU, Ronald Reagan a vorbit în discursul său despre amenințarea unei invazii extraterestre și despre faptul că oamenii ar trebui să acționeze împreună pentru a se apăra de o eventuală agresiune. La rândul său, generalul Mac Arthur, în 1954, în timpul unei vizite în Italia, a fost şi mai explicit când a vorbit despre acest pericol: era în plin „război rece“, iar generalul a subliniat riscul divizării între blocul occidental, condus de SUA, şi cel comunist, condus de URSS, în faţa unui inamic din cosmos“, a mai precizat Pinotti. Dincolo de toate acestea, oricum un lucru pare a fi sigur: viaţa extraterestră există. De aceeaşi părere este şi Dimitri Medvedev, care a recunoscut existența extratereștrilor, la finalul unui interviu din 30 noiembrie 2012 acordat unor canale de televiziune din Rusia. Acest lucru s-a întâmplat când microfoanele erau închise și i s-a pus o întrebare suplimentară. Medvedev a afirmat că la predarea puterii la Kremlin, alături de valiza cu coduri nucleare se predau și două dosare secrete, dintre care unul cu informații despre vizitele extraterestre pe Terra, informații adunate de servicii secrete care oficial nu există.

Fraternizare

Însă extratereştrii chiar trebuie consideraţi duşmani? Protocolul prezentat de CUN încearcă să ofere o viziune paşnică a interlocutorului extraterestru, în încercarea de a-l ajuta pe om în faţa acestei noutăţi. Protocolul oferă o analiză a aspectului psihologic (în termeni individuali, de obiceiuri şi socializare), aspectului biologic (contrast sau fraternizare la nivel psihofizic), necesitatea de a trece de la „tabula rasa“ (înlăturarea certitudinilor noastre din diferite domenii) la „efectul de burete“, pentru a învăţa cât mai multe despre extratereştri, care, foarte probabil, sunt mult mai avansaţi decât noi. De asemenea, se vorbeşte de şocul cultural de care vom avea parte, de impactul întâlnirii asupra economiei, politicii etc. Mai mult decât atât, în acelaşi document se fac recomandări şi în legătură cu echipa de persoane care urmează să gestioneze primul dialog. Din această echipă urmează să facă parte reprezentanţi ai autorităţilor, politicieni, oameni de ştiinţă, oameni de cultură, reprezentanţi ai diferitelor categorii profesionale şi sociale. „Una dintre caracteristicile omului este tendinţa de a fi nepregătit în faţa unor evenimente extraordinare. Într-un caz ca acesta, dezorientarea s-ar putea demonstra devastantă. În schimb, un contact în masă, chiar dacă ar fi şocant, ne-ar oferi o ocazie istorică de dezvoltare“, a concluzionat Pinotti.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS