Odată cu venirea verii, una dintre primele şi cele mai neplăcute probleme cu care ne confruntăm cu toţii este invazia ţânţarilor. Pentru că prezenţa insectelor este deranjantă şi uneori periculoasă, copiii fiind cei mai expuşi la înţepăturile de ţânţar, nu strică niciodată să ştim câteva soluţii care să ne protejeze de vizita musafirilor nedoriţi. Prima metodă de prevenire a înţepăturii ţânţarilor este aplicarea repelentului, însă acest produs farmaceutic nu este tolerat de toată lumea, iar folosirea lui nu este indicată în cazul celor mici. Vă propunem, deci, câteva soluţii practice care să vă ajute să vă feriţi de nesuferitele insecte.
Sfaturi practice
Deşi vi se poate părea că hainele n-au nici o legătură cu ţânţarii, sau invers, vă înşelaţi. Insectele sunt atrase de corpurile calde şi de mirosul de transpiraţie, prin urmare, este indicat să purtaţi haine lejere. În plus, există studii care susţin că ţânţarii par a fi atraşi de culorile roşu, albastru şi negru, prin urmare, poate ar fi mai bine să ocoliţi aceste culori pe timpul verii, pentru orice eventualitate.
În plus, este indicat ca în sezonul cald să instalaţi plase antiţânţari la uşi şi ferestre şi chiar să protejaţi patul în care dormiţi de insectele nesuferite. Pentru asta, vă puteţi confecţiona sau cumpăra un dispozitiv asemănător unui baldachin, care să permită ataşarea de pânze protectoare. În fine, dar nu în cele din urmă, evitaţi să ieşiţi afară pe înserat sau noaptea – acestea sunt perioadele din zi când ţânţarii ies la „vânătoare“.
Uleiuri esenţiale antiţânţari
Uleiul de citronella, de scorţişoară sau de ricin sunt ideale dacă doriţi să scăpaţi de insectele nedorite, ţânţarii fiind alungaţi rapid de mirosul acestora. Eficient în alungarea ţânţarilor este şi uleiul esenţial de lămâie în combinaţie cu eucaliptul, dar şi uleiul de arbore de ceai. Fie că ardeţi lumânări care conţin aceste uleiuri, fie că utilizați uleiul într-un recipient special, mirosul va alunga ţânţarii.
În cazul în care, oricât v-aţi ferit, aţi devenit victima ţânţarilor, iată câteva remedii pentru a atenua efectul înţepăturilor acestora. Puneţi gheaţă pentru a preveni umflăturile şi mâncărimile, aplicaţi o loţiune mentolată, care să reducă senzaţia de mâncărime şi evitaţi să vă scărpinaţi, pentru a evita infectarea rănilor. În plus, mergeţi imediat la doctor pentru cel mai mic semn de infecţie (roşeaţă, umflătură, puroi sau dacă zona este fierbinte la atingere), dacă faceţi temperatură, aveţi stări de greaţă, senzaţie de vomă şi dureri de cap.
sfatulparintilor.ro