14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024

HOROSCOP

Berbec
Activităţile sociale vă vor interesa în mod special. Veţi avea ocazia să participaţi la diverse întâlniri, simpozioane, concerte în compania celor dragi. Relaţia cu prietenii va fi foarte importantă pentru dumneavoastră şi nu veţi pierde nici un prilej de a vă petrece timpul liber în compania acestora. Veţi câştiga bani prin intermediul activităţilor extraprofesionale, iar negocierile se vor dovedi avantajoase.

Taur
Veţi fi tentat să încercaţi unele schimbări şi, dacă veţi proceda cu diplomaţie, acestea ar putea fi primite cu entuziasm de partenerul de suflet. Oricum, puteţi miza pe sprijinul fiinţei iubite pentru punerea în practică a proiectelor dumneavoastră. Un eveniment oarecum neaşteptat vă va pune nervii la grea încercare, dar numai pentru puţin timp. În domeniul financiar, gustul pentru risc este exacerbat în cazul dumneavoastră.

Gemeni
Aşa cum ne-aţi obişnuit, sunteţi plin de energie, gata în orice moment să vă implicaţi într-o nouă activitate. Sunteţi, de asemenea, mai autoritar, ceea ce vă va ajuta în tot ce doriţi să întreprindeţi. Totuşi, evitaţi să vă lăsaţi condus de primul impuls, deoarece există riscul de a greşi. Curăţenia, reparaţiile şi alte astfel de activităţi pe care le consideraţi atât de plictisitoare vă vor mânca timp preţios. Nu vă jucaţi economiile pe o carte.  
 
Rac
Cu banii staţi destul de bine şi, în plus, veţi avea ceva câştiguri din activităţi extraprofesionale. Relaţia cu familia va fi prioritară. Veţi avea parte de tot felul de discuţii legate de proiecte comune şi ar fi bine să nu încercaţi să vă impuneţi punctele de vedere. O mulţime de activităţi domestice vor deveni urgente, astfel încât va trebui să vă schimbaţi puţin programul.  

Leu
Unele din nemulţumirile cu care v-aţi confruntat până acum în cămin se vor rezolva, ceea ce va face ca atmosfera în familie să fie mai relaxată. Şi în plan social veţi avea parte de realizări, chiar dacă nu la nivelul aşteptărilor. Dacă aveţi de făcut cumpărături substanţiale, şansa va fi de partea dumneavoastră. Partenerul de viaţă va avea o realizare pe care o veţi sărbători în familie. Dacă vă face rău să staţi singur, înconjuraţi-vă de prieteni şi faceţi-vă un program.

Fecioară
Vă agitați mai mult decât în mod obişnuit, ceea ce vă oboseşte. Aţi putea să demaraţi o nouă acţiune, dar ar fi bine să o luaţi mai încet, cel puţin deocamdată. Faceţi eforturi financiare mari pentru a vă petrece în mod plăcut timpul liber. Sunteţi ceva mai romantic, aşa că veţi reuşi să vă bucuraţi de fiecare moment petrecut în compania fiinţei iubite.

Balanţă
Este foarte posibil să cunoaşteţi o persoană care vă va fi de un real folos în viitorul apropiat. Nu este exclus să aveţi posibilitatea de a face investiţii interesante. Oricum, ziua aceasta vă va aduce o şansă în plus din punct de vedere financiar. Cineva din anturajul apropiat va avea o reuşită de care vă veţi bucura din toată inima. Sunteţi în măsură să realizaţi unele dintre proiectele cele mai ambiţioase.

Scorpion
Relaţia cu rudele mai îndepărtate va reveni în atenţia dumneavoastră, nu pentru mult timp însă. Veţi avea ocazia să puneţi la punct alături de ceilalţi membri ai familiei proiecte pe care le aveaţi în minte de mai mult timp. Pe cât posibil, nu vă implicaţi în jocuri de noroc sau speculaţii financiare. De asemenea, nu vă aşteptaţi ca rezultatele eforturilor dumneavoastră să se vadă imediat.

Săgetător
Veţi avea parte de multă alergătură şi obstacole de tot felul. Prietenii vă vor oferi sprijinul atunci când veţi avea nevoie, dar totuşi relaţia cu aceştia va fi ceva mai tensionată. Este posibil şi să câştigaţi o sumă suplimentară din colaborări sau prin intermediul partenerului de viaţă. Evitaţi să semnaţi documente oficiale deoarece aţi putea face unele greşeli. La locul de muncă, unele proiecte se concretizează. Păstraţi-vă luciditatea.
 
Capricorn
Interesul pe care îl manifestaţi pentru relaţia cu cei din anturajul apropiat este în continuare mare, ceea ce vă permite să petreceţi în mod cât se poate de plăcut timpul liber. Farmecul personal vă va da ocazia să vă remarcaţi şi în rândul persoanelor de sex opus, ceea ce ar putea genera reproşuri din partea fiinţei iubite. Mare atenţie şi la bani, deoarece ar putea să apară o surpriză mai puţin plăcută.  

Vărsător
Familia vă va da un sprijin substanţial în ceea ce doriţi să întreprindeţi. Activităţile comerciale sunt avantajoase, cu condiţia să nu vă cramponaţi de soluţiile clasice. În ceea ce priveşte activităţile profesionale, este posibil să aveţi unele realizări, dar nu la nivelul aşteptărilor. Veţi avea mult de lucru, dar nu veţi reuşi să finalizaţi chiar tot ce v-aţi propus. Este nevoie de mai multă insistenţă pentru rezolvarea problemelor stringente.

Peşti
Dorinţa dumneavoastră de a acţiona decisiv este mare, dar traversaţi o perioadă în care nu este indicat să vă asumaţi nici un fel de riscuri. Conjunctura astrală se anunţă favorabilă, în ciuda faptului că nu reuşiţi decât cu mare greutate să vă relaxaţi. În plus, această perioadă vă va aduce unele mici câştiguri suplimentare ce vă vor ajuta să vă menţineţi echilibrul financiar.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS