De foarte multe ori, micul dejun este prima masă peste care oamenii sar, din lipsă de timp, lipsă de apetit, din obişnuinţă construită în ani, din lipsă de imaginaţie cu privire la ce poţi mânca şi gustos, şi sănătos la prima oră a zilei. Se ştie că aceasta este o greşeală foarte mare pentru sănătate, având în vedere faptul că micul dejun poate apăra organismul de câteva boli foarte grave. Iată însă şi explicaţia specialiştilor de la Universitatea Harvard, informaţie utilă, cu siguranţă, pentru mulţi dintre noi, interesaţi de propria sănătate, dar şi de cea a copiilor.
Cercetătorii de la Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii Harvard au ajuns la concluzia că persoanele care mănâncă micul dejun îşi înjumătăţesc riscul de a deveni obeze şi insulino-rezistente. Ştim cu toţii că obezitatea este principalul factor de risc în declanşarea diabetului şi a bolilor de inimă. Iată deci un lanţ al slăbiciunilor care porneşte de la lipsa micului dejun.
Explicaţia? „Când mâncăm, corpul nostru experimentează ceea ce se cheamă «efort termic». Mai exact, se ard caloriile prin digerarea alimentelor. Dacă te trezeşti la 7.00 dimineaţa, sari peste micul dejun, mergi la serviciu şi iei prânzul pe la amiază, asta înseamnă cinci ore în care organismul şi-a redus considerabil arderea caloriilor“, a explicat Lona Sandon, medic şi asistent universitar la Universitatea Harvard.
Alimentaţie benefică
Dacă mâncaţi un mic dejun sănătos, veţi consuma mai puţină mâncare spre seară, când corpul digeră alimentele mai greu. Dacă nu mâncaţi deloc sau mâncaţi un mic dejun sărac în nutrienţi esenţiali şi necesari primei ore a zilei, iar se ajunge la lanţul slăbiciunilor despre care se vorbeşte mai sus în articol.
Dar ce înseamnă un mic dejun sănătos? „Pentru a nu mai găsi scuze că n-aţi avut timp pentru micul dejun, cel mai bine ar fi să aveţi tot timpul în frigider alimente potrivite unui mic dejun sănătos: lapte degresat, iaurt fără grăsimi, suc de portocale, nuci, alune, banane, cereale integrale, pâine integrală“, a adăugat medicul de la Harvard.
Aşadar, fie că ne este sau nu foame, este vital pentru sănătate să consumăm micul dejun zilnic, înainte de a ne începe orice activitate.
• sfatulparintilor.ro