11.4 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024

HOROSCOP

Berbec
Berbecii au început anul cu bine. Vor primi veşti de la un prieten apropiat şi vor avea şanse mari de reconciliere cu cei cu care sunt în conflict. Vor apărea şi nişte cheltuieli neaşteptate, dar care nu le vor destabiliza bugetul. Relaţiile de familie se îmbunătăţesc simţitor, mai ales dacă au avut recent conflicte cu părinţii. În dragoste, vor avea de luptat cu nişte zvonuri răutăcioase.   

Taur
Taurilor, aceste zile le oferă câteva surprize. La mijlocul perioadei ar putea primi nişte vizite neanunţate, nu neapărat şi binevenite. În dragoste, cei cuplaţi vor fi derutaţi de un comportament mai ciudat al partenerului şi vor cere explicaţii. Cei singuri vor primi multe oferte şi avansuri, ceea ce le va confirma că au rămas atrăgători pentru sexul opus. Vor face foarte multe demersuri pentru a obţine bani, vor munci mult, dar vor primi, în final, ceea ce-şi doresc.

Gemeni
Gemenii vor fi printre cei răsfăţaţi de astre în aceste prime zile. Săptămâna va începe cu o veste bună legată de reuşita cuiva apropiat. La mijlocul perioadei, vor avea nişte discuţii legate de bani, în urma cărora vor obţine tot ceea ce au solicitat. Se pare că vor avea succes în tot ce vor întreprinde. În dragoste, cei singuri vor porni la vânătoare, conform reputaţiei lor de persoane puse mereu pe flirt. Cei cuplaţi ar putea avea câteva momente de gelozie.

Rac
Pentru Raci a venit momentul să se apuce de treabă: toate proiectele amânate până acum se vor acumula şi îi vor copleşi, dacă nu se apucă urgent de ele. Nişte reverii romantice îi vor împiedica să se concentreze la ceea ce este cu adevărat important. Nu e momentul pentru jocuri amoroase, pentru că aşa vor pierde timp preţios.      

Leu
Leii se vor bucura în această perioadă de nişte recompense deosebite pentru unele servicii sau gesturi făcute recent. Poate fi vorba de un proiect de serviciu sau, pur şi simplu, de răbdarea şi înţelegerea arătate în domeniul sentimental. Cei cuplaţi vor intra într-o perioadă de maximă armonie şi vor primi chiar daruri speciale. Cei singuri au toate şansele să împartă nişte momente fierbinţi cu cineva deosebit.

Fecioară
Pentru Fecioare, se anunţă o săptămână excelentă din punctul de vedere al evenimentelor sociale şi al distracţiei. Deşi toată lumea se întoarce fără chef la muncă, ele vor găsi destule ocazii să-şi pună farmecul în valoare la diverse petreceri. Pentru cele singure, acest lucru ar putea însemna chiar şansa întâlnirii unui viitor partener. Cele cuplate se vor trezi cu un cadou deosebit din partea persoanei iubite.    

Balanţă
Balanţele sunt extrem de ocupate, pregătindu-şi proiectele. Vor fi chemate la interviuri sau li se vor anunța examene noi şi uneori va fi nevoie chiar să călătorească pentru a-şi rezolva problemele. Nişte promisiuni legate de bani au toate şansele să se materializeze la sfârşitul săptămânii. În dragoste, cele implicate într-o relaţie vor avea de luptat cu intervenţia nedorită a cuiva din familie.      

Scorpion
Pentru Scorpioni, săptămâna va fi a aşteptărilor şi a emoţiilor. Nu vor sta prea bine nici la capitolul energie, vor simţi nevoia să se întindă şi să doarmă zile în şir. La sfârşitul săptămânii, vor exista nişte discuţii neplăcute cu partenerul de cuplu: dacă Scorpionii nu arată răbdare şi înţelegere, se poate ajunge chiar la ruptură. Cei singuri însă vor avea parte de multe complimente şi invitaţii. Tot la sfârșitul perioadei vor primi o sumă de bani.

Săgetător
Săgetătorii nu trebuie să se aştepte la prea multă acţiune în următoarele zile, mai bine să profite de ocazia de a-şi reface forțele. Nu este momentul pentru nici un fel de decizie radicală, mai ales în ceea ce priveşte banii. În dragoste, vor exista mici conflicte, mici ciondăneli cu partenerul, pe care firea orgolioasă a Săgetătorilor le va exagera. Atenţie la obiectele de valoare, există un risc mărit al pierderii lor, mai ales dacă e vorba de acte.

Capricorn
Capricornii vor avea o stare cam proastă, care le va afecta capacitatea de decizie şi îi va îndemna la pasivitate totală. Această stare poate fi generată de oboseală sau de un conflict în familie. În dragoste, cei cuplaţi trebuie să fie atenţi, pentru că cineva va încerca să intervină în relaţia lor. Capricornii trebuie să arate multă fermitate, chiar încăpăţânare, în deciziile lor şi toate problemele se vor rezolva.

Vărsător
Pentru Vărsători, săptămâna e foarte bună, mai ales sub aspectul colaborărilor de afaceri cu cei apropiaţi. Orice proiect se va finaliza cu succes. În dragoste, lucrurile stau foarte bine pentru cei cuplaţi, relaţia se leagă şi mai strâns, însă nu sunt atât de roz pentru cei singuri: aceştia vor trece prin momente de singurătate şi confuzie. Există şansa revederii cu o persoană din familie pe care nu au mai văzut-o de mult.  

Peşti
Săptămâna vine pentru Peşti cu câteva probleme legate de comunicarea interumană, probleme care pot uşor degenera în conflicte. Se pare că Peştii vor fi ceva mai morocănoşi şi mai repeziţi decât de obicei, iar acest lucru va avea consecinţe mai ales asupra relaţiei amoroase. Nişte discuţii legate de bani se vor finaliza pozitiv, cu condiţia ca Peştii să fie mai activi la negocieri.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS