16.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024

HOROSCOP

Berbec
Acasă au loc evenimente majore astăzi. Poate fi vorba despre schimbarea locuinţei sau chiar de naşterea unui copil. În acest caz, se poate să fiţi chiar dumneavoastră cel care devine părinte. Oricum, este vorba despre schimbări care aduc bucurie în familie. Dacă sunteţi singur, o nouă apariţie în viaţa dumneavoastră vă bulversează. Merită să acordaţi o şansă acestei noi idile, care s-ar putea transforma într-o relaţie frumoasă.  

Taur
Vă bucuraţi, în sfârşit, de o viaţă amoroasă stabilă şi fericită, iar partenerul vă oferă clipe de afecţiune şi senzualitate. Acum viaţa în doi vi se pare minunată. Dacă însă nu aţi găsit perla rară atât de căutată, veţi acţiona într-un mod neconvenţional pentru a vă atrage norocul, iar metodele dumneavoastră extravagante chiar ar putea să ducă la rezultatele dorite. Comunicaţi uşor într-un cadru familial şi amical.

Gemeni
Nu este recomandat să adoptaţi o poziţie tranşantă astăzi în discuţiile purtate cu persoanele din jur. Diplomaţia şi flexibilitatea păstrează relaţiile la un nivel echilibrat şi previn rupturile care v-ar putea face rău în viitor. Din cauza programului dumneavoastră încărcat, astăzi vă simţiţi mai obosit ca de obicei şi veţi fi nevoit să vă relaxaţi, chiar dacă aţi vrea să fiţi mai activ. Sunteţi nervos şi aveţi tendinţa să exageraţi.  

Rac
Nu prea mai aveţi răbdare şi nici nu mai sunteţi dispus să vă folosiţi de bunele maniere pentru a face o impresie plăcută. Vă schimbaţi starea de spirit des şi acţionaţi sub impulsul momentului, astfel că situaţiile dificile riscă să se multiplice. Din cauza oboselii, este posibil să fiţi nervos şi să vă controlaţi cu mare greutate. Recomandat ar fi să vă stăpâniţi agresivitatea, ca să nu riscaţi să vă faceţi duşmani.  

Leu
Fiţi cât mai discret cu persoanele din jur, inclusiv cu cele apropiate, căci lucrurile pe care le spuneţi se pot întoarce împotriva dumneavoastră. Acasă au loc schimbări majore, care vor aduce beneficii tuturor membrilor familiei. Astăzi aveţi tendinţa să vă enervaţi fără motiv, ceea ce vă poate pune în situaţii neplăcute. Ar fi bine să evitaţi activităţile sociale şi afacerile, pentru că aveţi prea puţine şanse de reuşită.   

Fecioară
Dezaprobaţi poziţia unor persoane care nu gândesc ca dumneavoastră şi acest lucru se vede, chiar dacă nu este iniţiată nici o discuţie pe această temă. Vă bazaţi însă pe cei cu care aţi mai lucrat şi care v-au ajutat să obţineţi rezultatele dorite. Se pare că aveţi dificultăţi de concentrare astăzi, aşa că ar fi bine să nu vă ocupaţi de mai multe lucruri în acelaşi timp, pentru că riscaţi să aveţi surprize neplăcute.  

Balanţă
O afacere de familie vă răpeşte câteva ore bune din zi. Subiectul nu prea vă interesează, dar sunteţi obligat să asistaţi. În a doua parte a zilei, vă vedeţi de treburile obişnuite. S-ar putea să primiţi o invitaţie interesantă de la o persoană de sex opus. Recomandabil pentru dumneavoastră este să terminaţi ce aţi început şi să nu neglijaţi problemele familiale. Ascultaţi cu răbdare propunerile partenerului de viaţă.   
 

Scorpion
Dacă depuneţi suficient efort, puteţi să vă consolidaţi relaţia de cuplu. În această perioadă partenerul de viaţă este receptiv la sugestiile dumneavoastră şi se bucură de micile atenţii pe care i le oferiţi. Senzualitate, romantism, toate sunt în program. Dacă însă sunteţi singur, va trebui să rămâneţi cu capul pe umeri şi să nu vă lăsaţi fermecat complet de prima făptură seducătoare care vi se iveşte în cale.    

Săgetător
Un prieten de suflet vă vizitează pe nepregătite pentru a vă aduce la cunoştinţă câteva veşti destul de interesante, deşi nu vă privesc în mod direct. Aveţi ocazia să staţi la taclale şi să vă amintiţi astfel de vremurile bune de altădată. Se pare că sunteţi nemulţumit de tot ce se petrece în jur şi vă ieşiţi uşor din fire. Ar fi indicat să nu aveţi un comportament exagerat şi să vă controlaţi reacţiile, evitând discuţiile.   

Capricorn
Vă zbateţi să rezolvaţi câteva chestiuni urgente legate de casă. Familia nu pare să vă dea prea multă atenţie şi acest lucru vă nemulţumeşte. Chiar dacă acum sunteţi nevoit să luptaţi singur pe câmpul de bătălie, îi ţineţi minte pe dezertori şi vă calculaţi bine următorii paşi. Se pare că astăzi aveţi un spirit critic ieşit din comun şi aveţi tendinţa să transformaţi orice mărunţiş într-o tragedie.

Vărsător
Aveţi parte de o zi destul de încordată, din pricina unor noi elemente apărute. Situaţia în sine vă nemulţumeşte, pentru că nu vă place foarte mult schimbarea şi, mai ales, pentru că noile responsabilităţi s-ar putea să vă împiedice în activitatea dumneavoastră solitară. Ar trebui să vă relaxaţi şi să nu îi căutaţi nod în papură partenerului de viaţă. Ascultaţi sfaturile unei persoane mai în vârstă, chiar dacă nu vă convine ce spune.

Peşti
Se anunţă o zi frumoasă, plină de tot felul de întâlniri. Sunteţi solicitat în legătură cu un proiect al unor prieteni, care vă cer să colaboraţi cu ei. Entuziasmul şi pasiunea cu care participaţi vă ajută să câştigaţi încrederea tuturor. S-ar putea să fiţi neliniştit din cauza unor probleme financiare minore, dar nu este cazul să vă faceţi probleme. O rudă apropiată vă împrumută o sumă importantă sau vă propune o colaborare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS