11.7 C
Craiova
marți, 14 mai, 2024
Știri de ultima orăMagazinLiv Tyler îşi redefineşte viaţa

Liv Tyler îşi redefineşte viaţa

Liv Tyler încearcă să îşi definească existenţa şi aşteptările pe care le are de la viaţă, informează site-ul contactmusic.com. Fiica solistului de la Aerosmith, care are 33 de ani, a explicat că şi-a propus să îşi caute identitatea abia acum pentru că a ajuns la concluzia că a petrecut prea mult timp adaptându-se şi încercând să le facă pe plac celor din jurul ei. „Eu mi-am petrecut copilăria alături de rude – mama, o mătuşă şi bunicii mei. Graţie lor, am învăţat despre relaţiile interumane şi să fiu o fire adaptabilă. Pot înţelege şi accepta o situaţie şi foarte uşor mă adaptez la lucrurile noi. Numai că acum încerc să definesc mai bine ce îmi doresc eu şi să fac aceste lucruri, în loc să mă pliez pe nevoile altora“, a explicat Liv Tyler.
Actriţa spune că fiul ei, Milo, în vârstă de şase ani, a reprezentat unul dintre factorii care au convins-o să se gândească mai bine la propria ei viaţă. „Am trecut prin multe împreună cu fiul meu şi întotdeauna îl voi pune pe primul loc. Însă mi-am dat seama că trebuie să îmi fie mie bine, pentru ca eu să pot avea grijă de el şi să îl fac fericit“, a mai spus Liv Tyler.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS