13.6 C
Craiova
duminică, 5 mai, 2024
Știri de ultima orăMagazinIstoria unei băuturi: tequila

Istoria unei băuturi: tequila

Povestea cunoscutei băuturi spirtoase tequila este legată în special de istoria a două popoare: aztecii şi spaniolii

Istoria tequilei a început în jurul anului 1000, când aztecii au inventat o băutură specială pe care o numeau „pulque“, adică „darul zeilor“. Aşa cum se întâmpla în acea vreme, preoţii şi vracii făceau experimente cu diverse plante şi animale pentru a descoperi noi mâncăruri, băuturi şi leacuri ce ar fi putut fi folosite în beneficiul comunităţii din care făceau parte. Una dintre plantele folosite era agava albastră, din ea fiind preparat întâi „pulque“, predecesorul tequilei. Băutura „pulque“ era atât de specială încât o consumau exclusiv preoţii şi nobilii azteci, numai că, până la urmă, secretul a fost dezvăluit şi oricine îşi putea prepara minunata licoare.
La începutul anilor 1500, în zona unde astăzi se întinde Mexicul au ajuns primii exploratori spanioli care, fiind consideraţi adevăraţi zei, au primit de la băştinaşi ofrande sub formă de suc fermentat de agavă, adică exact „darul zeilor“. Unul dintre primele lucruri pe care le-au făcut spaniolii ajunşi pe aceste meleaguri a fost să-şi confecţioneze recipiente pentru distilare şi să înceapă să îşi prepare singuri licoarea de agave, producând astfel prima băutură alcoolică distilată din Lumea Nouă.
Unul dintre satele cucerite de spanioli se numea Tequitlan, termen ce însemna „ţinutul muncii“. Denumirea a fost scurtată şi transformată în „Tequila“ şi acesta a rămas numele sub care a devenit celebră băutura spirtoasă produsă din frunzele de agavă.
Până în jurul anilor 1600, mulţi dintre creolii spanioli supuneau planta de agave unui proces special de preparare şi distilare, rezultatul fiind o băutură botezată „vin mescal“ sau pur şi simplu „mescal“.

Transformarea continuă…

În anii 1800, vinul mescal a cunoscut cel mai înalt grad de popularitate. După ce Mexicul şi-a câştigat independenţa, în timpul războiului mexico-american din 1846, soldaţii americani au descoperit interesanta băutură mescal. Ulterior, în timpul Războiului de Secesiune, când rezervele de whisky şi alte băuturi spirtoase au scăzut drastic în Statele Unite, mescalul era transportat spre America de Nord în butoaie vechi de whisky, lucru datorită căruia băutura a fost supusă unui proces de maturare care nu fusese aplicat până atunci.
În 1873, vinul mescal provenit din oraşul mexican Tequila a fost numit oficial „tequila“, pentru a se diferenţia de vinurile de acelaşi tip produse în sudul statului Mexic. Primele butoaie de tequila care au fost exportate în mod legal spre Statele Unite au trecut prin New Mexico şi El Paso. În 1903 a fost construită prima fabrică de îmbuteliere, iar din acest moment tequila a început să fie vândută în sticle.

Istoria recentă

Un „vârf“ important al industriei producătoare de tequila s-a înregistrat în anul 1918, când epidemia de gripă spaniolă s-a răspândit în Europa şi în Statele Unite, ucigând peste 100 de milioane de persoane. Gripa a ajuns în Mexic în timpul celei mai sângeroase revoluţii petrecute în această ţară şi, din cauza lipsei de medicamente şi spitale, doctorii le prescriau pacienţilor de toate vârstele acelaşi tratament împotriva gripei spaniole: tequila, lămâie şi sare. De atunci există „reţeta“ tradiţională pentru consumul acestei băuturi, iar locuitorii din Mexic încă sunt convinşi că tequila cu lămâie şi sare este cel mai bun şi eficient leac pentru orice boală.
În anii ce au urmat s-au înregistrat fluctuaţii în producţia şi consumul de tequila, cea mai gravă criză din istoria acestei băuturi fiind înregistrată în 1996, când plantaţiile de agave din Mexic aproape au dispărut din cauza unui parazit ce a distrus un sfert din recoltă, dar şi din cauza cererii foarte mari de tequila. În prezent, recoltele de agavă albastră sunt în siguranţă, iar rezervele de tequila sunt asigurate la foc continuu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII