24.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăMagazinChinezii, nostalgici după Marele Cârmaci

Chinezii, nostalgici după Marele Cârmaci

În China, comunismul nu s-a prăbuşit niciodată, iar Mao Zedong, „fondatorul“ Chinei Populare, a devenit un fel de Che Guevara asiatic, spre disperarea ziarelor de stat şi a partidului, care nu văd cu ochi buni această nostalgie, informează cotidianul italian La Repubblica.

China îi duce dorul lui Mao. Jumătate dintre chinezi recunosc asta deschis, în timp ce restul o gândesc. Puţini sunt cei care îi mulţumesc divinităţii pentru ziua în care Mao Zedong a murit. De atunci au trecut 34 de ani, iar mitul Marelui Cârmaci, în loc să apună ca steaua oricărui dictator, străluceşte tot mai mult. În lumea socialistă este oarecum normal ca bătrânii să ducă dorul siguranţei şi al tinereţii. Popularitatea tot mai mare a lui Mao este însă o excepţie: nu „se hrăneşte“ cu bătrâni şi din trecut, ci cu tineri şi din prezent. Este atracţia irezistibilă a unei ţări care astăzi este exact opusul celei create de liderul comunist. În timp ce China se îndreaptă cu paşi repezi spre burse şi capitalism, chinezii descoperă că, de fapt, ei visează la o realitate economică planificată.

Ascensiunea nepotului
 
Mao Xinyu, de 40 de ani, unicul nepot în viaţă al conducătorului „Marşului cel lung“, a devenit recent cel mai tânăr general de divizie al Armatei Populare de Eliberare. Propaganda guvernului a explicat că excentricul Mao Junior „a obţinut numeroase rezultate remarcabile“, astfel că promovarea sa este „un drept“ ce i se cuvine. Potrivit stufosului CV al proaspătului general, Mao Junior este membru al Academiei de Ştiinţe, delegat la Conferinţa consultativă a poporului chinez şi autorul cărţii „Bunicul meu, Mao Zedong“. De-a lungul timpului, declaraţiile sale au fost rare, însă memorabile. De exemplu, a propus maoismul ca formă de a combate „războiul informaţional împotriva Statelor Unite“, l-a desemnat pe Napoleon „cel mai mare general din istorie“, iar pe bunicul său îl consideră un „Dumnezeu“. Promovarea lui Mao printre cadrele de conducere ale Armatei Chineze, lipsită de orice motivaţie militară, contestată şi anunţată de mai multe ori în lunile anterioare, este un act politic intern de o importanţă aparte şi un semnal puternic către străinătate. Ea confirmă încă o dată, dacă mai era nevoie, că această China hi-tech de la Expoziţia de la Shanghai nu se poate desprinde de „cordonul ombilical“ al trecutului, care o „hrăneşte“ în secret.

Cu gândul la trecut

Această tendinţă se resimte şi în magazinele de suveniruri, şi în centrele comerciale, care au fost luate cu asalt de tricouri cu chipul lui Mao sau de insigne cu steaua roşie. Magazinele la modă şi galeriile de artă au printre exponate haine şi tablouri cu sloganurile revoluţiei: „Numai gândirea lui Mao poate salva China şi lumea“. Restaurantele oferă meniuri cu specialităţile preferate ale dictatorului, iar librăriile au spaţii amenajate special pentru „Cartea Roşie“. În universităţi există cercuri maoiste, iar pe internet, milioane de fani aduc omagiu conducătorului iubit, în timp ce portretele şi statuile apar parcă peste tot. Chinezii nostalgici petrec ore în şir pentru a trece prin faţa corpului îmbălsămat al lui Mao în Piaţa Tienanmen, indiferent că stau sub soarele arzător sau în ger, şi până acum nimeni nu a îndrăznit să se gândească să-l scoată din inima ţării. Idolatrizarea lui Mao ca un Che Guevara al Asiei dezvăluie însă starea unei naţiuni care pare a fi nemulţumită de prezent.

Nemulţumirile prezentului

Semnalul de alarmă poate fi citit şi în ziarele controlate de stat. Apelurile către cetăţeni de „a nu cădea în eroarea unei alte revoluţii la stânga, înţelegând greşit spiritul lui Mao“, devin tot mai frecvente. Aripa conservatoare a partidului se teme că „moda Mao“ devine, „din snobism pentru capitaliştii vintage“, punctul de plecare al unui real „neocomunism revoluţionar chinez“. Mult prea mulţi însă, indiferent că este vorba de bătrâni fără pensie, de emigranţii întorşi în ţară sau de foştii ţărani, simt că, deşi ţara lor se află în lumina reflectoarelor, rămân cu „burta goală“. Nici un chinez nu regretă Marea Depresie sau coşmarul Revoluţiei Culturale. Dar liderii cei mai sensibili simt că drapelul lui Mao flutură împotriva lor şi că „noua nostalgie“ conţine mai multă revoluţie decât regret. Ea denunţă corupţia şi privilegiile puterii, contrapunând „demnitatea şi drepturile de ieri“ „umilinţei şi nedreptăţii de astăzi“. Astfel, nu este de mirare că biblioteca universitară „Pământul Utopiei“, care cultivă cultul „părintelui tuturor chinezilor“, a trecut de la 3.000 la patru milioane de membri. Miliardarii de vârsta adolescenţei, care noaptea dansează la Lane Club, unul dintre cele mai în vogă cluburi printre tineri, se amuză îmbrăcând uniforma verde a Marelui Cârmaci. Însă, în timp ce China are nostalgia lui Mao şi se închină în faţa nepotului acestuia, cei care o conduc se tem de apariţia unui nou Zedong.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

6 COMENTARII