James Levine – Jurnalul albastru
Traducere de Laurenţiu Dulman, Editura Trei, 2010
James Levine este profesor de medicină la Clinica Mayo şi un neobosit cercetător al lumii copilăriei. Pe când intervieva copiii străzii în Mumbai (fostul Bombay, India) a întâlnit un caz zguduitor, care astăzi se prezintă ca roman şi în faţa cititorilor români, în colecţia „Fiction Connection“ a Editurii „Trei“, îngrijită de Magdalena Mărculescu. Pe „Strada Cuştilor“, acolo unde copiii se prostituau, închişi ca nişte mici animale în spaţii înguste şi expuse public, autorul a fost şocat de imaginea unei fetiţe care stătea în spaţiul suferinţei sale şi scria un jurnal.
„Jurnalul albastru“ este primul roman al lui Levine, devenit imediat după apariţie, în 2009, un best-seller. Succesul de public înregistrat de roman l-a determinat pe autor să declare că toate încasările din SUA vor fi donate pentru ajutorarea copiilor abandonaţi şi exploataţi. Romanul-document este scris cu o capacitate izbitoare de redare a dramelor dintr-o ţară unde copilăria este, adesea, anulată încă din primii ani ai existenţei, dezvăluind latura sordidă a unei lumi exotice şi extrem de violente.
Batuk Ramasdeen este o fetiţă precoce, dintr-un sat din India, ai cărei părinţi sunt săraci lipiţi. Ea trăia totuşi fericită într-o familie care părea să-i asigure o copilărie normală, alături de fraţii ei. La nouă ani ai copilei, tatăl o vinde unui proxenet din Mumbai. Brusc, se deschide o uşă într-o altă existenţă, a răului şi a promiscuităţii, excelent descrise de un scriitor pentru care natura răului se ascunde în amănunte intens exploatate livresc, fără a deveni melodramatice, clişeizate.
Cel care a cumpărat-o pe Batuk, un om de afaceri, cum altfel? veros, în urma unei licitaţii, o expediază la un „orfelinat“, unde este iniţiată de o matroană supranumită „Hipopotamul“ în cea mai veche „profesie“ din lume. Din cuşca de pe Common Street, ea se prostituează zilnic („face prăjituri“, în limbajul sarcastic al casei) pentru puţină mâncare şi pentru un adăpost deasupra capului. Batuk este forţată să servească din temniţa ei zece bărbaţi pe zi, este tratată cu violenţă de către cei care plătesc pentru serviciile prestate şi este abuzată chiar şi de medicul care o consultă. Alt personaj de neuitat al acestei cărţi-document, scrisă ca o radiografie a sărăciei şi violenţei din lume, Puneet, prieten al lui Batuk, a fost violat de doi poliţişti şi a fost castrat la primul semn de pubertate. El este sufletul-pereche al micuţei scriitoare, chiar dacă ea nu se sfieşte să-l descrie ca „prostuţ“ în jurnal. Cu o imaginaţie şi cu un talent remarcabil la scris, Batuk scrie un jurnal al suferinţei îndurate în bolgia în care i-a fost dat să ajungă. Ea evadează prin scris şi povestire din cumplita sa existenţă, în pagini de o mare candoare, dar şi maturitate dobândită în acest mod atroce. „Jurnalul albastru“ este cartea salvării sale şi a dobândirii conştiinţei de sine. Poveştile lui Batuk, care este mutilată apoi într-o orgie la care se dedau cei care o frecventează într-un hotel de lux, sunt adevărate poezii ale unei vieţi trăite în iad, semn că scrisul poate alina măcar pe moment suferinţa celui care se povesteşte pe sine. Este o carte-avertisment, unică şi inimitabilă, aşa cum unică şi inimitabilă este Batuk Ramasdeen, fetiţa pentru care viaţa dintr-un bordel poate fi, ca şi lumea, un grăunte de orez sau un poem în care aflăm că „totul ne este oferit pe astă lume / dar cu toţii trăim acoperiţi de un văl“.
Chiar dacă fetiţa Batuk nu mai este, rămâne poemul nemuritor.
