21.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024

HOROSCOP

  Berbec
Toate planurile şi proiectele vor fi finalizate în timp util, astrele fiind favorabile de asemenea şi călătoriilor. Pentru Berbecii celibatari, perioada de tuşă a luat sfârşit, în calea lor îşi va face apariţia o persoană interesantă, nu este însă cazul să se ambaleze la maximum. În familie sunt aşteptate evenimente importante care le vor aduce multă bucurie.

  Taur
Economi şi calculaţi din fire, nu vor întâmpina dificultăţi deosebite în rezolvarea problemelor financiare care, de altfel, nici nu sunt atât de mari pe cât par, este vorba doar de stresul acumulat în urma acestora. Este posibilă amânarea vacanţei pe motive de sănătate, nu este însă nevoie să se preocupe prea tare, oboseala trece cu repaus şi anemia, cu multe vitamine. În plan personal nu există schimbări majore, partenerul este mulţumit şi dă dovezi clare de dragoste.
 

Gemeni
Deşi sunt nevoiţi să efectueze o serie de drumuri atât în ţară, cât şi în străinătate, acestea nu le vor aduce decât beneficii. Financiar, este o perioadă propice investiţiilor şi este bine să se sfătuiască cu o persoană de încredere înainte de a acţiona, e indicat să aibă în vizor mai mult decât părerea proprie. Atenţie sporită la „binevoitorii“ de ocazie, nu puţine sunt persoanele care le poartă pică nativilor Gemeni şi care abia aşteaptă ca aceştia să comită o greşeală pentru a-i putea taxa în public.

  Rac
Pentru Raci se preconizează un weekend plin de evenimente pozitive, mai ales în plan sentimental. Partenerul de viaţă le pregăteşte o surpriză, ţinând cont că luna iulie este luna Racilor, este posibil un cadou de ziua lor pe care l-au aşteptat cu înflăcărare, este, de asemenea, posibil să câştige la loto sau să reuşească să îşi schimbe locul de muncă. O atenţie deosebită ar trebui să o acorde familiei, de care s-au cam îndepărtat în ultima perioadă, dar care i-a susţinut şi i-a ajutat în numeroase împrejurări.

  Leu
Mărinimoşi şi foarte sociabili, Leii au nevoie în acest weekend mai mult decât oricând de recunoaşterea şi aprecierea celor din jur, deoarece acum sunt foarte predispuşi la depresii, iar faptul că prietenii, şefii şi în general persoanele cu o anumită autoritate le arată respect şi apreciere, îi va face să depăşească mult mai uşor această perioadă. Norocul lor este faptul că atunci când ceilalţi se dovedesc uşor indiferenţi la problemele lor, persoana iubită le stă încă alături oricât de dificili şi irascibili ar fi.

  Fecioară
Nu este o perioadă prea veselă pentru Fecioare. Sunt mereu îngrijorate, triste, de parcă cele mai grele probleme apasă acum pe umerii lor. Dau piept cu unele necazuri, dar le fac să pară mai mari decât sunt, influenţate de propriile procese de conştiinţă sau de zvonurile nefaste din jur. Nimic nu e bine: nici să stai singur şi să diseci firul în patru, nici să te însoţeşti cu persoane pesimiste care toarnă mai mult gaz pe foc. Lipseşte raza de speranţă de care să se agaţe şi totul devine sumbru.

  Balanţă
Deşi impresia generală despre Balanţe este aceea că sunt foarte echilibrate, în weekendul care urmează orice poate fi cuvântul de ordine, mai puţin „echilibrul“. Fie se îndrăgostesc până peste urechi, fie se apropie concediul şi pe ultima sută de metri devin foarte agitate şi nu îşi mai dau aceeaşi silinţă la lucru. Financiar stau foarte bine, tocmai de aceea îşi pot permite o excursie în afara ţării.
 

Scorpion
Pentru nativii din Scorpion este un weekend favorabil dezvoltării unor relaţii de parteneriat cu persoane din afara ţării, nu se ştie când va fi momentul să îşi dorească mai mult de la un loc de muncă şi atunci vor fi nevoiţi să apeleze la cunoştinţe de încredere. Mai puţin bine este aspectat domeniul financiar, care a avut de suferit în urma petrecerilor repetate în care au cam cheltuit fără limite. Partenerul de viaţă aşteaptă mai multă atenţie şi mai mult interes faţă de problemele de cuplu.

  Săgetător
Se ştie că, atunci când vrei ceva, nu te laşi până nu obţii. Se prefigurează ceva tentant la orizont şi se naşte în rândul Săgetătorilor o ambiţie fantastică care îi va propulsa direct la ţintă. Vor totul repede, pe loc dacă se poate, dar trebuie să accepte ritmul firesc de evoluţie al acestei acţiuni. Profitaţi de energie şi entuziasm, dar canalizaţi-vă corect către scopul propus, fără a face exces de zel şi fără a aluneca spre agresivitate.

  Capricorn
Capricornii au mult de lucru în această perioadă. Deşi aud în stânga şi în dreapta cum le pleacă prietenii şi colegii în concedii care mai de care, pe Capricorni nu prea pare să îi intereseze acest aspect momentan, mai au de acoperit unele datorii. În plus, intenţionează să îşi renoveze casa, iar asta nu se poate realiza decât cu economii şi renunţare la capricii şi vacanţe. Important este că partenerul de viaţă îi înţelege şi îi ajută să se relaxeze duminică, chiar dacă nu fac altceva decât să iasă la un picnic.

  Vărsător
Vărsătorii sunt predispuşi la accidentări uşoare, deci atenţie sporită! Se vor simţi probabil copleşiţi de numeroasele sarcini ce le sunt atribuite, dar le vor finaliza pe toate cu brio, după care îşi vor putea lua liniştiţi o vacanţă, asta bineînţeles dacă au puse fonduri suplimentare de o parte, dacă nu, atunci se pot mulţumi şi cu o zi de weekend la munte sau la mare.
În plan sentimental, lucrurile stau mai bine, conflictele cu partenerul de viaţă se răresc şi armonia în cuplu se restabileşte.

  Peşti
În weekend, lucrurile se vor precipita pentru Peşti, căci nerăbdarea de a finaliza unele proiecte mai importante şi dorinţa de a evada în afară oraşului devin tot mai mari. În dragoste e posibil să apară ceva discuţii legate de planul financiar. Ar fi indicat să aprofundeze unele discuţii mai vechi care au rămas fără răspuns, ca să nu se resimtă tensiuni în cuplu mai târziu. Atenţie la sănătate, în special la problemele legate de aparatul locomotor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS