29 C
Craiova
sâmbătă, 1 iunie, 2024

HOROSCOP

Berbec

E vremea adevărului în cuplu! Se pune în balanţă relaţia de dragoste pentru că a venit vremea unor discuţii serioase despre voi doi. Fidelitatea, respectul reciproc, sinceritatea sunt valorile care vor cântări cel mai mult acum, de aceea trebuie să le scoateţi în evidenţă. Numai relaţiile curate şi adevărate pot trece cu succes de o astfel de judecată, ca atare repară ce se mai poate. Dacă iubiţi, faceţi-o sincer, necondiţionat!

 

Taur

Eforturile dumneavoastră dau roade, iar ritmul în care evoluează planurile actuale vă motivează să daţi şi mai mult. Aveţi spor în multe proiecte care, altădată, înaintau mult mai lent, dar aveţi şi ceva mai multă energie decât de obicei, ceea ce vă asigură orice reuşită. Succesele de la serviciu vin unul câte unul, dar sunt rezultatele bune ale unor decizii mai vechi cărora abia acum le-a venit rândul să se materializeze.

 

Gemeni

Vă întoarceţi mereu cu gândul la evenimente din trecut care mai au încă semnificaţie pentru sufletul dumneavoastră. Treceţi prin locurile copilăriei, vă revedeţi cu prieteni de odinioară sau cu rude de care sunteţi legat sentimental, deci inima se umple de emoţii puternice care îşi trag seva din vremuri de odinioară. Reluaţi o activitate pe care a trebuit să o abandonaţi cândva, iar acum totul merge mult mai bine decât prima dată.

 

Rac

E greu să vă faceţi singur dreptate, mai ales când apar atâţia inamici care vă pun beţe în roate. Continuaţi să luptaţi pentru adevăr sau pentru ce vi se cuvine, pentru că puteţi ajunge la scopul final numai prin mijloace corecte şi un dram de efort. Va fi greu câteva zile, dar după ce veţi ajunge la ce v-aţi propus, veţi fi foarte fericiţi şi mândri că aţi depăşit toate aceste hopuri cu succes. Nu vă lăsaţi doborât de rivali şi nici de critici.

 

Leu

Situaţia financiară este un pic mai fragilă, de aceea trebuie să cheltuiţi cu multă prudenţă. Organizaţi-vă în aşa fel încât să nu dezechilibraţi balanţa cu vreo plată prea mare pentru puterile dumneavoastră actuale. Faceţi totul cu economie, pentru că toate resursele pe care le manipulaţi în aceste zile sunt cam sărace şi ar fi păcat să le consumaţi pe toate dintr-o lovitură.

 

Fecioară

Mult aşteptatul moment de glorie soseşte acum, deci pregătiţi-vă pentru un punct de vârf al unor proiecte profesionale la care v-aţi adus contribuţia în ultimele luni. Eforturile dumneavoastră sunt răsplătite, laudele încep să apară, deci aveţi numai motive de mândrie personală. Vă alăturaţi unui grup de persoane cu interese similare şi aţi putea să vă impuneţi prin calităţile dumneavoastră incontestabile.

 

Balanţă

Puneţi accent pe relaţionare pe diverse căi şi toate formele prin care intraţi în contact cu ceilalţi vă satis-fac pe deplin. Se ştie că sunteţi o fiinţă sociabilă, care se simte bine printre oameni, de aceea nu veţi refuza nici o invitaţie care vine de la ceilalţi. Călătoriţi, comunicaţi mult, tranzacţionaţi, socializaţi şi sunteţi mai tot timpul în relaţie cu cineva în diverse scopuri.

Scorpion

Sunteţi stimulat de un grup de prieteni care vă stau alături şi, când vedeţi că aveţi aliaţi care cred în dumneavoastră, sunteţi capabil de mari reuşite. Nu consumaţi energia de care dispuneţi pe proiecte minore, de care oricum aveţi timp altădată, ci ţintiţi spre cele mai înalte culmi, căci şansele de a le atinge acum sunt mai mari. Ce-i drept, nu le puteţi face pe toate singur.

 

Săgetător

Sunteţi în faţa unei decizii, de parcă aţi ajuns la o răscruce de drumuri. Ca să mergeţi pe calea cea nouă care vi se oferă ar trebui să vă luaţi rămas bun de la cealaltă, care se apropie de sfârşit, dar nu sunteţi încă foarte sigur că vreţi să vă rupeţi de tot ce-a fost. Nu le puteţi avea pe amândouă, noul şi vechiul în acelaşi timp, deci fiţi mai ferm pe poziţie şi spuneţi clar încotro mergeţi de acum încolo: păstraţi ceea ce aţi avut sau alegeţi schimbarea?

 

Capricorn

Este o perioadă de succes. Cunoaşteţi o persoană deosebită, care va avea un rol pozitiv asupra dumneavoastră în perioada următoare. Dacă îi călcaţi pe urme şi îi ascultaţi sfaturile, puteţi ajunge şi dumneavoastră la acelaşi nivel. Apare o ocazie rară de a vă lansa, de a vă remarca în faţa altora, pentru că participaţi la o confruntare de idei sau de forţe în care dumneavoastră sunteţi cel mai bun. Lăsaţi modestia sau timiditatea la o parte şi lăudaţi-vă şi singur, dacă e nevoie!

 

Vărsător

Aţi ajuns într-un punct critic în care riscaţi să încheiaţi definitiv o activitate de la care aveaţi mai multe pretenţii. Nu vă mai puteţi înţelege cu un colaborator şi vă gândiţi că ar fi mai bine să mergeţi de acum pe căi separate, pentru că o cale de mijloc nu există. Este vremea unei separări, a unei mutări, a unei decizii ferme, indiferent de planul în care se resimt acestea.

 

Peşti

Aveţi grijă la micile minciuni pe care sunteţi gata să le spuneţi zilele acestea. Există riscul de a declanşa o adevărată criză în planurile dumneavoastră sau ale celui care crede ceea ce spuneţi. Sunteţi atras de gesturi incorecte, prin care speraţi să scăpaţi basma curată, dar nu e deloc aşa. Dacă vă lăsaţi acum păcălit şi călcaţi strâmb, efectele deciziei dumneavoastră vor fi mai grave decât aţi putea crede, ca atare rezistaţi ispitei de a face ceva incorect. Mai mult vă va costa să reparaţi greşeala decât să recunoaşteţi că aţi comis-o…

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU