15.1 C
Craiova
marți, 7 mai, 2024

Scurte ştiri

Cneazul a închis conturile la US Open
Tenismanul Andrei Pavel a pierdut în primul tur al turneului de Mare Şlem US Open în faţa americanului Robby Ginepri şi este al şaptelea român eliminat în proba de simplu, doar Sorana Cârstea reuşind să se califice în actul secund. „Cneazul“ (34 de ani) a pierdut cu scorul de 7-5, 2-6, 4-6, 0-6, în două ore şi 10 minute, aceasta fiind ultima partidă a sa într-un concurs de Mare Şlem din carieră. Pavel şi-a început aventura la US Open în 1996, când avea 22 de ani, iar aceasta s-a sfârşit după 13 ani, pe terenul 11. În cele 12 participări pe care le-a strâns la „Flushing Meadows“, „Cneazul“ a reuşit să acceadă de două ori în optimile de finală, în 2000 şi 2004. Aşa cum a făcut şi la precedentele turnee de Mare Şlem, Pavel s-a înscris şi la dublu, unde îl are ca partener pe Horia Tecău. Cei doi sunt calificaţi în turul secund, după ce i-au învins, cu 6-3, 6-4, pe francezii Nicolas Mahut şi Paul-Henri Mathieu. Următorii adversari vor fi câştigătorii partidei Bob Bryan/Mike Bryan – Jose Acasuso/Martin Vassallo Arguello. Dornic să joace cât mai multe partide, Andrei Pavel va participa alături de Monica Niculescu la dublu mixt, primii lor adversari fiind Mariusz Fyrstenberger (Polonia) şi Yan Zi (China).

Rezultate scontate la New York
În cea de-a treia zi la US Open, la masculin nu s-au consemnat surprize, favoriţii bifând victoriile fără emoţii. Cel mai interesant meci al zilei se anunţa cel dintre spaniolul Rafael Nadal şi francezul Richard Gasquet, numai că ibericul a terminat rapid conturile cu adversarul său, pe care l-a învins cu 6-2, 6-2, 6-3. Nadal, semifinalist la US Open anul trecut, îl va întâlni în faza următoare pe germanul Nicolas Kiefer, fost număr patru mondial, care l-a învins în primul tur pe francezul Michael Llodra, scor 6-3, 6-4, 6-4. Roger Federer, liderul mondial, a obţinut a 36-a victorie consecutivă la New York, după ce a trecut în trei seturi, scor 6-3, 7-5, 7-5, de germanul Simon Greul. „Extraterestrul“ îl va înfrunta în runda următoare pe australianul Lleyton Hewitt, după ce acesta din urmă a trecut de argentianul Juan Chela 6-3, 6-3, 6-4. Celelalte rezultate (ultimele) din turul întâi: J. Del Potro – J. Monaco 6-3, 6-3, 6-1; G. Simon – D. Gimeno-Traver 6-4, 7-6(3), 6-3; G. Monfils – J. Chardy 6-1, 6-4, 6-3; D. Ferrer – A. Martin 7-5, 5-7, 6-3, 6-3; J. Ferrero – F. Santoro 6-4, 6-3, 6-3; N. Almagro – S. Darcis 6-2, 6-4, 2-6, 7-6(8); J. Melzer – M. Safin 1-6, 6-4, 6-3, 6-4; A. Beck – E. Korolev 6-3, 6-4, 2-6, 2-6, 6-4; P. Cuevas – C. Guccione 6-4, 7-6(4), 6-0; T. Bellucci – Y. Lu 6-4, 6-2, 6-3; J. Acasuso – M. Daniel 6-2, 6-4, 6-3; D. Koellerer – R. Machado 6-2, 6-4, 2-6, 6-2; P. Petzschner – S. Stakhovsky 7-6(3), 6-7(6), 6-4, 4-6, 6-3.

Clijsters este în mare formă
Tenismana belgiană Kim Clijsters a ajuns în turul al treilea la US Open, fază în care au acces şi surorile Williams, Venus şi Serena. Clijsters, revenită în circuit acum aproape o lună după mai bine de doi ani de pauză, a pierdut primul set în faţa lui Marion Bartoli, a 14-a favorită, dar a revenit şi s-a impus cu 5-7, 6-1, 6-2. Clijsters o va întâlni în faza următoare pe compatrioata sa Kirsten Flipkens. A treia favorită a trofeului, Venus Williams, nu a avut emoţii şi cu Bethanie Mattek-Sands, de care a trecut cu 6-4, 6-2, şi urmează să o întâlnească pe slovaca Magdalena Rybarikova. Serena, mezina familiei Williams, nu i-a lăsat decât două game-uri unguroaicei Melinda Czink, pe care a bătut-o, cu un dublu 6-1, în doar 53 de minute. Serena, campioană în trei rânduri la „Flushing Meadows“, se va lupta pentru un loc în optimi cu Maria Jose Martinez Sanchez (Spania). Alte rezultate înregistrate în turul doi: V. Zvonareva – A. Chakvetadze 3-6, 6-1, 6-1; V. Azarenka – B. Strycova 6-2, 6-1; F. Pennetta – S. Mirza 6-0, 6-0; M. Kirilenko – A. Radwanska 6-4, 2-6, 6-4; V. King – S. Stosur 7-5, 6-4; A. Wozniak – A. Mauresmo 6-4, 6-0; Li Na – M. de Brito 6-1, 6-3; K. Flipkens – A. Garrigues 6-1, 6-3; D. Hantuchova – T. Bacsinszky 5-7, 6-2, 6-1; F. Schiavone – S. Voegele 6-4, 6-4; E. Vesnina – J. Craybas 7-6(6), 6-1; M. Sánchez – A. Kerber 7-5, 6-3; M. Rybarikova – C. Kai-Chen 4-6, 6-2, 6-2.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS