20.6 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024

HOROSCOP

  Berbec    
Daţi dovadă de o mulţime de calităţi astăzi. Sunteţi atent la ceea ce vi se spune, ascultaţi sfaturile celor din jur şi sunteţi dornic să ajutaţi lumea. Astăzi aţi putea câştiga ceva bani, dar nu trebuie să vă asumaţi riscuri serioase. În plan amoros, iubiţi şi sunteţi iubit, ceea ce vă face să plutiţi. În caz contrar, dacă relaţia este complicată, sunt şanse să vă căutaţi fericirea în altă parte şi faceţi acest lucru înainte de a vă fi despărţit de partenerul actual.
 
  Taur
Dacă aţi avut discuţii mai aprinse cu partenerul de viaţă, acum găsiţi o soluţie pentru a pune capăt acestei atmosfere tensionate. Este o zi frumoasă, în care aveţi ocazia să ieşiţi cu prietenii şi să vă simţiţi bine. Ocaziile apărute sunt numeroase, trebuie doar să alegeţi. Oricum ar fi, vă distraţi şi vă relaxaţi.
 
  Gemeni
Este bine să profitaţi de cunoştinţele pe care le faceţi astăzi. Chiar dacă nu par cine ştie ce acum, mai târziu ar putea să fie important. În relaţia de cuplu trebuie să faceţi mai multe eforturi pentru a vă asuma responsabilităţile care vă revin. S-ar putea chiar să fie nevoie să luaţi decizii dificile, însă acestea îl vor face pe partener să se apropie şi mai mult de dumneavoastră.

  Rac
Staţi departe de intrigi şi de discuţii care nu au nici o legătură cu dumneavoastră. Numai astfel veţi evita să aveţi de pierdut mai târziu. În plan amoros vă umpleţi vremea cu câteva flirturi, însă acestea nu vă pot stabiliza viaţa amoroasă. Dacă aveţi deja o relaţie, ar fi cazul să vă daţi interesul mai mult şi să nu mai luaţi totul în glumă. Altfel, persoana iubită s-ar putea simţi jignită.

  Leu
Persoanele din jurul dumneavoastră nu sunt toate bine intenţionate şi va trebui să vă luaţi măsuri de precauţie. Din fericire, sunteţi suficient de lucid pentru a vă da seama cum stau lucrurile. Acasă aveţi discuţii cu partenerul de viaţă legate de unele decizii de familie. Dacă însă sunteţi singur, şansele să întâlniţi pe cineva sunt minime. În general, nu vă mulţumeşte nimeni şi nimic.

  Fecioară
Acasă vă bucuraţi de o atmosferă relaxată. Cei dragi sunt afectuoşi şi înţelegători. Partenerul de viaţă face unele gesturi care vă surprind şi nu neapărat într-un mod plăcut. Dar poate să fie vorba doar despre puţină originalitate, care dumneavoastră acum nu vă place deoarece nu găsiţi că este momentul potrivit. Dacă nu aveţi încă pe nimeni, va trebui să faceţi eforturi, pentru că fericirea nu pică din cer.

  Balanţă
Nu vă lansaţi în afaceri de scurtă durată, mai ales dacă acestea implică o sumă mare de bani. În schimb, investiţiile pe termen lung sunt mai prospere. În plan amoros vă bucuraţi de momente frumoase alături de persoana iubită. V-ar prinde bine să plecaţi undeva cu persoana iubită. Este o zi în care acţionaţi mai mult instinctiv decât raţional, lăsându-vă pradă emoţiilor puternice.

 Scorpion
Sunteţi mai flexibil, mai prietenos şi mai dispus să faceţi compromisuri. Prin urmare, nu vă este deloc greu să vă atrageţi simpatia celor din jur. În plan financiar, deocamdată nu vă intră alţi bani în cont, prin urmare este indicat să reduceţi cheltuielile cât mai mult posibil. Cu partenerul de viaţă vă înţelegeţi greu, pentru că aveţi de împărţit chestiuni de ordin casnic.

 Săgetător
Dacă aveţi timp la dispoziţie, profitaţi de invitaţia unor prieteni şi plecaţi pe undeva. Trebuie însă să fiţi flexibil şi prietenos şi să nu abordaţi subiecte care ar putea strica atmosfera de bună dispoziţie de acum. În plan financiar, nu se întâmplă nimic bun, însă nici nu se poate spune că există pericole. Va fi însă nevoie să strângeţi puţin cureaua. În curând, banii ar trebui să vină din nou.

  Capricorn
Fiţi cât mai discret când discutaţi cu persoanele din jur despre viaţa dumneavoastră personală. Unele dintre ele au intenţii rele în ceea ce vă priveşte. Acasă vă ocupaţi cu treburi casnice. S-ar putea să aduceţi unele îmbunătăţiri locuinţei. În plan sentimental, este o zi cu trăiri intense şi fericite. Partenerul de viaţă este tandru şi senzual, lucru care vă face mare plăcere.
  Vărsător
Vi se pare că familia vă limitează cumva libertatea de manifestare. Ar trebui să vă gândiţi serios să împărţiţi sarcinile casnice cu restul familiei, pentru a avea mai mult timp pentru dumneavoastră. Sub aspect sentimental, sunteţi destul de plictisit şi de lipsit de orice speranţă. Totuşi, aţi putea avea parte de o surpriză frumoasă.

  Peşti
Dacă sunteţi prea dificil cu prietenii, aceştia ar putea reacţiona destul de neplăcut. Sfaturile care vi se dau acum trebuie luate în considerare, pentru că sunt practice şi la obiect. Acasă atmosfera este la fel de tensionată. Pentru a avea o condiţie fizică bună, ar trebui să aveţi ore regulate pentru somn şi masă, nu un program haotic.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS