În Gara Craiova, trenul Orient Express a adus la sfârşitul săptămânii trecute un atelier de dramaturgie pe şine, spectacole de teatru ale căror subiecte sunt inspirate de realitate: întâlnirea Estului cu Vestul, călătoriile, exilul..
Vineri, la linia 1 din Gara Craiova, trenul Orient Express a făcut popas. O garnitură de tren intens colorată, cu inscripţii ce aminteau de vechiul tren, aducea cu ea teatrul european, cu spectacole puse în scenă într-un vagon special. Iniţiativa salutată de publicul destul de numeros adunat la ceas de seară pe peronul gării aparţine Teatrului de Stat din Stuttgart. De butaforia mobilă s-au ocupat Căile Ferate din Turcia. Trenul a plecat din Ankara, a făcut escale la Istanbul, Bucureşti, ajungând şi la Craiova. Peste tot au fost puse în scenă trei piese de teatru: „Ex-press“ de Sirin Aktemur Toprak, din Turcia, „80 de zile şi 80 de nopţi“ de Soeren Voima, din Germania, şi, în interpretarea Teatrului „Marin Sorescu“ din Craiova, „Occident Express“ al lui Matei Vişniec. Cu această din urmă piesă a început vineri şi incursiunea în lumea teatrului pe peronul gării. Geni Macsim, Adela Minae, Raluca Păun, Dragoş Măceşeanu, Ştefan Mirea, Marian Politic au devenit, pe rând, personaje care populează într-un decor autentic românesc lumea gărilor. Pe parcursul întâlnirii cu Teatrul Naţional „Marin Sorescu“ au fost prezenţi cerşetori, străini, emigranţi sau oameni cu ştaif, adunaţi în piesa „Occident Express“ a lui Matei Vişniec, regizată de Alexandru Boureanu.
Cum s-a născut „Occident Express“?
Dramaturgul român Matei Vişniec a scris „Occident Express“ special pentru proiectul „Orient Express“. Piesa prezintă trenul ca o parte importantă în istoria poporului nostru în ultimul secol. Trenul a câştigat importanţă în picturile, visurile şi vieţile noastre, în ceea ce priveşte civilizaţia noastră, precum calul şi căruţa odinioară. Trenul a dat buzna în imaginar şi acum are un rol de prim rang în lumea simbolurilor. Cei şase actori, trei bărbaţi şi trei femei, întruchipează universul pe care îl întâlnim frecvent în gări: orbi, prostituate, foşti deţinuţi, emigranţi, cerşetori, romi, americani, străini, funcţionari, vameşi, mame, taţi, copii, profesori, doctoranzi etc. Scenele prezentate par clişee ale vieţii cotidiene. Trebuie să acceptăm că aceste poveşti, care întotdeauna par a fi ale altcuiva, sunt, de fapt, ale noastre. Iar când vom îmbina acest lucru cu moştenirea istoriei noastre, vom ajunge să ne cunoaştem şi să ne înţelegem semenii.
În visele noastre, gara de plecare este simbolul inconştientului. Aici este punctul de început al evoluţiei, al noilor noastre interpretări materiale, spirituale şi psihice. Multe direcţii sunt posibile, dar trebuie să o alegem pe cea corectă. Sau, şi mai simplu, gara de plecare este un centru de circulaţie în toate direcţiile, depinde de şinele alese. Gara de sosire rareori apare în vise. Dacă apare… aceasta arată că efortul subteran al evoluţiei ne-a ajutat să atingem o etapă în destinele noastre.
Întâlnirea cu realitatea
„Occident Express“ facilitează întâlnirea cu realitatea. Chiar înainte ca actorii craioveni să-şi intre în roluri, un tablou al României i s-a prezentat spectatorului. Un câine vagabond, fără un picior, se plimba prin faţa scenei-vagon. La sfârşit, după ce celelalte tablouri autentic româneşti ne-au fost înfăţişate, ne-am gândit la bietul câine. Fără să ştie, el a fost cel care a reuşit să ne introducă în atmosfera redată cu profesionalism de actorii craioveni. I-am reîntâlnit în acelaşi decor pe romi şi al lor „arsenal inconfundabil“ de nuntă, o imagine desprinsă parcă din filmele lui Emir Kusturica, adusă pe peronul gării din Craiova. Apoi, am părăsit nunta, şi alte clişee, extrem de căutate în Vest atunci când vine vorba de Balcani, i s-au înfăţişat spectatorului: amintirile despre grozăviile anilor comunişti şi imaginea celui „Orbit în Siberia“ sau imaginea damelor de companie pentru turistul străin cu venituri medii, dar şi un crâmpei din viaţa acestor femei, ai căror copii nu ştiu că în fiecare seară mama are „puţină treabă“, în ciuda gradelor care urcă în termometrul pus la urechea lor.
Nu au lipsit din peisaj nici minciuna, corupţia, puterea banilor care pot cumpăra cu uşurinţă un examen, de fapt, orice. Şi, atunci când toate aceste tablouri s-au sfârşit, o concluzie interesantă s-a născut: refuzăm să ne cunoaştem vecinii, nu ştim cum spun ei da sau nu, nu vrem să ştim mare lucru despre limba lor, deşi pretindem că trăim în aceeaşi zonă a Europei, că suntem înrudiţi. Şi, totuşi, avem unele lucruri comune, Coca Cola, John Wayne şi multe altele şi, în plus, toţi privim spre Vest, dar niciodată unii spre alţii.
