16.2 C
Craiova
vineri, 10 mai, 2024

Scurte ştiri

Elena Băsescu vine la Craiova, la Romanian Music Awards
Sâmbătă, 23 mai, de la ora 14.00, Music Channel a rezervat două ore cu fata cea mică a preşedintelui. Deşi a discutat şi despre politică, Elena le-a povestit VJ-ilor Music Channel despre pasiunile ei şi a recunoscut că a practicat modellingul doar ca pe un hobby, pentru a-şi câştiga independenţa financiară. Elena a vorbit şi despre muzica pe care o ascultă şi s-a declarat fan Justin Timberlake, însă îi place şi muzica românească, aşadar nu a putut rata ocazia de a-şi vota artiştii preferaţi la Romanian Music Awards. Mai mult, frumoasa politiciană le-a promis VJ-ilor Music Channel că va veni la Craiova şi ar accepta bucuroasă oferta de a înmâna unul dintre trofeele Romanian Music Awards.

„Mondenii“, nominalizaţi la premiile APTR
Gala Premiilor Naţionale de Televiziune, acordate de Asociaţia Profeşioniştilor de Televiziune din România, răsplăteşte şi anul acesta cele mai valoroase realizări din domeniul televiziunii, străduindu-se să stimuleze calitatea, valoarea şi bunul-simţ, într-un peisaj tot mai asaltat de prost gust şi de false valori. Ediţia de anul acesta, cea de-a 19-a, va avea loc pe 25 mai, la Sala Amfiteatru a Teatrului Naţional Bucureşti. Printre nominalizaţii de la categoria cea mai bună emisiune de divertisment se numără şi Mondenii Show. „Ne bucurăm şi ne simţim onoraţi că am fost nominalizaţi la premiile APTR. Acesta este rodul muncii noastre din ultimii ani“, au precizat membrii trupei de umor.

Trupa Vank se întoarce
După ce, în 2004, au lansat albumul intitulat „Best of Vank“ şi au cucerit toate topurile cu piese precum „Iubire cu împrumut“ şi „Baladă pentru o minune“, băieţii din trupa Vank se întorc în forţă în lumea muzicii cu „La orice oră“, prima piesă pe care trupa o lansează după mai bine de patru ani. „Cu «La orice oră» ne întoarcem la rădăcinile noastre, la spiritul primului nostru album, care apărea acum zece ani. Cu un sound nou, şi pentru noi, şi pentru piaţa noastră muzicală, reîncepem lupta cu lipsa de atitudine şi de mesaj din majoritatea creaţiilor muzicale româneşti actuale“, a declarat Cornel Ilie. Albumul trupei va fi lansat pe piaţă în toamna acestui an.

Andra revine cu un „manifest“ pentru dragoste
După „Dragostea rămâne“, unul dintre cele mai de succes albume ale sale, Andra pregăteşte tuturor celor care iubesc muzica un nou material. „Iubeşte-mă astăzi, iubeşte-mă mâine“ este un „manifest“ pentru dragoste, o adevărată lecţie de viaţă dată tuturor celor care iubesc sau au iubit. Noul album conţine zece piese. Alături de creaţii precum „Empty soul“, „Pe aripi de iubire“, „Bye, bye baby“ sau „Colţ de suflet“, pe care o cântă împreună cu Adi Korect, pe album este inclus şi „Femeia“, primul single promovat de pe acesta.

Natalia Oreiro se visează mămică
Natalia Oreiro, diva telenovelelor atât pe micul ecran, cât şi în afara lui, îşi doreşte foarte mult să aibă un copil, dar încă nu consideră că a venit momentul potrivit. Maternitatea pare a fi singurul lucru care îi lipseşte deocamdată actriţei ce a cucerit atât lumea telenovelelor, cât şi pe cea a filmului. În plus, Natalia tocmai şi-a lansat noua colecţie pentru casa de modă Las Oreiro, pe care o conduce împreună cu sora ei.
După ce a jucat rolul unei tinere însărcinate în nouă luni în filmul „Musica en espera“ şi după ce a fost mama unei fetiţe de 12 ani în pelicula „No necesitamos a nadie“, Natalia îşi doreşte să devină şi ea mămică într-o bună zi. „În familie sunt înconjurată de copii, dar mie încă nu mi-a venit rândul. Mi se întâmplă câteodată să mă trezesc şi să îmi doresc foarte mult un copil“, a spus Nati.

Mariah Carey, fără stilist la Cannes
Aflată la Festivalul de Film de la Cannes pentru premiera celui mai recent film al ei, „Precious“, Mariah Carey a intrat în panică văzând că stilistul care trebuia să se ocupe de coafura ei nu a mai apărut. „Sunt la Cannes, am în faţă o zi şi o noapte întreagă de evenimente de presă, iar stilistul m-a abandonat“, a comentat revoltată diva pe pagina ei de Twitter. Mariah a fost însă salvată de la dezastru, căci stilistul trădător a trimis un înlocuitor. Încurcăturile au făcut-o pe Mariah Carey să întârzie mai bine de trei ore la petrecerea pentru filmul „Precious“. Festivalul de Film de la Cannes de anul acesta nu i-a purtat noroc lui Mariah Carey, premiera filmului ei fiind şi ea întârziată după ce prezentarea lui Martin Scorsese pentru filmul clasic restaurat „Pantofiorii roşii“ a durat mai mult decât era prevăzut.

Rubrică realizată de Mirela MARINESCU

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS