7.3 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024

horoscop

  Berbec    
Banii de care dispuneţi nu trebuie cheltuiţi în scopuri egoiste, ci este indicat să ţineţi cont de nevoile familiei. Mai întâi gândiţi-vă la facturile lunare sau la datoriile casei. Azi trebuie să investiţi şi în confortul celor dragi – copii, partenerul de viaţă, dar veţi fi mulţumit după ce veţi face acest lucru. În plus, după ce veţi scăpa şi de plata facturilor, vă veţi simţi ca atunci când v-aţi cumpărat o haină nouă!

 
  Taur
Cei dragi nu vor tolera atitudinea dumneavoastră superioară. Poate aveţi tot dreptul să ridicaţi tonul şi să atrageţi atenţia asupra unor aspecte care nu merg bine, dar, de la un avertisment până la o mustrare agresivă, e cale lungă. Nu vă vărsaţi nervii acumulaţi la serviciu pe cei de acasă, pentru că ei nu au nici o vină că şefii au fost răi cu dumneavoastră sau că treburile nu au mers ca la carte.

 
  Gemeni
Aflaţi că trebuie să achitaţi vreo amendă sau şeful vă ameninţă că va lua măsuri drastice în cazul în care nu vă veţi îndeplini norma. Nu vă simţiţi foarte bine la serviciu nu pentru că aţi fi dumneavoastră în vreo situaţie dificilă, ci pentru că toţi cei din jur au un efect negativ asupra dumneavoastră prin comentariile critice şi pesimiste pe care le fac.

 
  Rac
Se apropie un termen-limită şi, pentru că nu aţi reuşit să vă încadraţi în intervalul avut la dispoziţie, încercaţi să vă grăbiţi. Veţi reuşi să rezolvaţi problema înainte de a se încheia perioada respectivă, dar graba cu care trataţi totul poate lăsa loc de greşeli. Dacă vă grăbiţi, e normal să scăpaţi din vedere detalii importante.

  Leu
Nimic nu vă face să vă simţiţi mai bine decât victoria în faţa rivalilor dumneavoastră. Sunteţi mai bun decât toţi, iar atitudinea cu care îi trataţi ar trebui să-i intimideze, dar, dacă în jur sunt persoane orgolioase, care vă seamănă şi care se cred îndreptăţite să fie numite câştigătoare, e normal să se încingă dispute. Acest lucru vă stimulează să demonstraţi că sunteţi cel mai bun.

  Fecioară
Nimeriţi într-un mediu de persoane pregătite insuficient pentru a face faţă unui eveniment dificil. Sunt superficiale, iau totul în glumă şi consideraţi că e de datoria dumneavoastră să interveniţi, pentru a le oferi o lecţie utilă de viaţă. Veţi fi ca un profesor şi veţi reuşi să le focalizaţi atenţia asupra acelui obiectiv pe care îl priveau ca pe o joacă.

  Balanţă
Tot avântul dumneavoastră este blocat de un obstacol pus de un colaborator care nu are încredere în reuşita planurilor începute. Deşi aţi pornit totul cu entuziasm, convins că va merge bine, iată că se ivesc şi cârcotaşii puşi pe critici care, cu atitudinea lor negativistă, vă fac şi pe dumneavoastră să bateţi în retragere. Dacă dumneavoastră consideraţi că acest plan are sorţi de izbândă, duceţi-l mai departe, fără să ţineţi cont de oprelişti.

 Scorpion
Este o zi banală, în care trebuie să vă ocupaţi de sarcini pe care le faceţi mecanic, fără nici un fel de pasiune. Dacă s-ar ivi un detaliu nou în program, aţi fi cel mai fericit, dar nu puteţi face altceva decât să fiţi robotul care îşi vede de lucru în acelaşi loc pe care îl cunoaşteţi pe dinafară. E enervantă rutina, dar nu puteţi scăpa de ea.

 Săgetător
Dacă aţi trage azi un loz n-ar fi chiar o idee rea, pentru că sunteţi foarte norocos. Dacă norocul nu se va resimţi cu privire la venituri – afaceri, achiziţii, investiţii, câştig -, atunci poate apărea un eveniment care vă va pune într-o lumină excelentă, ce vă va ajuta să vă remarcaţi şi să vă împliniţi un vis măreţ. Riscaţi dacă vreţi să valorificaţi această şansă!

  Capricorn
Nu vă aşteptaţi azi să ieşiţi învingător în disputele care apar, pentru că altul are un atu ce îi va asigura reuşita în faţa tuturor, inclusiv a dumneavoastră. Nu puteţi fi întotdeauna primul, deci mai trebuie să învăţaţi şi să pierdeţi, deoarece azi altul, mai dinamic, mai implicat şi mai puternic, e ales de astre pentru a fi recompensat.

  Vărsător
Aveţi grijă cum vorbiţi cu persoanele mai sensibile din fire, pentru că o remarcă a dumneavoastră – chiar şi fără vreo intenţie negativă – ar putea avea efecte neplăcute asupra cuiva. Umblaţi cu mănuşi cu prietenii mai timizi, nu glumiţi pe seama necazurilor altora şi încercaţi să vă abţineţi de la comentarii acide în faţa celor care nu suportă astfel de critici.
Nici măcar umorul – la care dumneavoastră sunteţi as – nu va prinde la ceilalţi, deci aveţi grijă ce spuneţi!

  Peşti
Partenerul nu reuşeşte să îşi menţină tonul blând şi tandru pe tot parcursul zilei, astfel încât, atunci când vine să discute lucruri serioase cu dumneavoastră, începeţi să vă simţiţi ciudat, ca şi cum v-ar fi teamă că vrea să vă transmită ceva rău.
El doar reuşeşte să-şi păstreze doza de luciditate pe care amorul, de obicei, o reduce, deci unul dintre voi trebuie să îşi menţină capul limpede, oricât de îndrăgostit ar fi. De data aceasta, cel detaşat este el.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS