36.6 C
Craiova
marți, 8 iulie, 2025
Știri de ultima orăMagazinO amenajare opulentă la malul Mării Negre

O amenajare opulentă la malul Mării Negre

Vilele situate în zona litorală nu trebuie neapărat să aibă o arhitectură specifică şi accente mediteraneene. Atâta vreme cât aspectul lor se încadrează armonios în peisaj, inovaţiile în acest sens pot fi binevenite.

Vila pe care o prezentăm are şi o amenajare interioară atipică zonei în care este localizată, respectiv o decorare stil, încărcată de finisaje şi obiecte preţioase, ceea ce accentuează surpriza oaspeţilor.
Construcţia datează din 2002, dar în 2007 a fost renovată şi modificată, fiind adăugat un etaj, prin care s-a obţinut o suprafaţă suplimentară de 300 mp.
Parterul cuprinde livingul, diningul, o baie, centrala şi o cămară. Cele trei dormitoare de la etajul superior sunt deservite de câte o baie.
Voi începe prin a menţiona finisajul mural, foarte reuşit, specific unei amenajări de acest gen, în cazul în care se ur­măreşte realizarea fidelă a unui astfel de ambient.
Este un stucco veneţian realizat ca la carte (aplicat cu şpaclul, şmirgheluit, peste el aplicându-se o ceară spe­cială), care se găseşte pe piaţa internă, de unde a şi fost achiziţionat.
Pardoseala este realizată din parchet masiv de salcâm, a cărui nuanţă cal­dă şi deschisă este cu sigu­ranţă potrivită, ţinând cont de faptul că restul amenajării şi piesele de mobilier au detalii, aplicaţii şi impri­me­uri foarte bogate.
Şemineul este alimentat cu lemne şi este mai mult decât funcţional, deoarece inclusiv pe timp geros reuşeşte să încăl­zească întregul spaţiu, având şi rolul unei centrale. Practic, este conectat la centrală şi atunci când se face focul în şemineu acesta încălzeşte apa din boiler şi din calorifere, centrala oprindu-se cât timp funcţionează şemineul.

Stilul clasic în contemporaneitate

Nici un element nu iese din atmosfera de epocă şi nu s-au căutat alte accente sau sugestii care să aducă atmosfera aproape princiară în actualitate.
Stilul clasic reuşeşte să păstreze şi să câştige adepţi de diferite vârste, persoane care fără doar şi poate au o anumită doză de romantism. „Simţim că acest stil ne reprezintă. Deşi suntem o familie tânără, nu îl găsim banal. Îl considerăm mai elegant decât oricare altul. În plus, l-am agreat pentru că nu se demodează niciodată şi nu este cazul să revii cu adăugiri în fiecare an pentru a te menţine în tendinţe, aşa cum se întâm­plă în cazul stilului modern“, au declarat proprietarii acestei vile.
Am adăuga că, precum adevăraţii colecţionari aflaţi într-o continuă cercetare şi căutare, ambientul per­mite integrarea tuturor acelor obiecte de artă descoperite la noi sau în diverse colţuri ale lumii şi în faţa cărora rezişti cu greu tentaţiei de a le lua cu tine. De altfel, de amenajarea interiorului s-a ocupat chiar proprietara casei, care a şi ales combinaţia de finisaje a mobi­lierului executat pe comandă. Vorbind despre mobilier, probabil cititorii vor avea aceeaşi impresie ca aceea avută de mine la prima vedere, respectiv că acesta ori este achiziţionat din străinătate, ori din cine ştie ce butic cu antichităţi.
Însă mobilierul este realizat în România, într-o fabrică de tradiţie, care şi-a menţinut producţia, dar şi calitatea acesteia la standarde foarte înalte încă din perioada numită de noi cu dispreţ „vremea lui Ceauşescu“.

Dotări din ţară şi din străinătate

Întregul mobilier a fost făcut pe comandă la Târgu Mureş, prin contribuţia acelor (puţini rămaşi) meşteri în sculptură care pot fi consideraţi artişti fără teama de a greşi. Pendula este realizată de acelaşi producător şi face parte din colecţia destinată zonelor de living şi dining, concepută în stil italian renascentist.
Finisajele sunt impecabile şi proprietarii sunt foarte încântaţi de calitatea tuturor pieselor.
De asemenea, tot din producţia internă a fost ales şi covorul din lână, executat manual la Alba Iulia. Culorile şi motivul acestuia se îmbină armonios cu imprimeul tapiseriei utilizate la canapeaua şi fotoliile aflate în living.
Candelabrul împodobit cu cristale Swarovsky nu putea fi decât strălucitor şi preţios. Acesta a fost achiziţionat de la Viena. În schimb, pernuţele vin tocmai de la Londra, dovadă fiind coroana regală reprezentată atât de fidel, încât te întrebi dacă acestea nu aparţin într-adevăr vreunei colecţii regeşti. Atenţia pentru detalii se observă şi în alegerea caloriferelor (design încadrat stilului, dar producţie şi cu funcţionalitate de ultimă oră).

Dormitoare pe culori

Dacă nu ar fi existat şi un dormitor cu mobilier alb, ai fi simţit că lipseşte ceva. Prin urmare, una dintre camerele destinate odihnei are mobilă în această culoare, realizată tot în ţară, de acelaşi producător ca şi restul pieselor din amenajare. Se poate observa o asociere între modul în care sunt dispuse frunzuliţele motivului floral al covoarelor şi cele ale tapetului, ceea ce face ca aceste elemente să se îmbine inspirat.
S-a apelat la o întreagă paletă de culori, dar asortate pentru fiecare cameră. Într-un dormitor sunt prezente nuanţe de bleumarin şi albastru, elegante în sine. Lenjeria de pat a fost aleasă în armonie cu imprimeul tapetului. În ansamblu s-a creat un fel de „cameră albastră“, aşa cum pe vremuri palatele deţineau camere denumite după culoarea dominantă a amenajării.
În rest, veioze, lustre cu cristale, pasmanterii şi alte mici detalii de amenajare… toate la locul lor.

Roxana GIRCEAG

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII