18.4 C
Craiova
miercuri, 22 mai, 2024

HOROSCOP

Berbec

Sunteţi încântat de perspectivele care se apropie, la care colaboratorii dumneavoastră de nădejde îşi vor aduce contribuţia. Tot greul însă va cădea pe umerii dumneavoastră, dar aveţi toate resursele necesare pentru a reuşi ceea ce deocamdată doar visaţi. Vă simţiţi brusc mult mai motivat să începeţi ceva nou, care sunteţi convins că va avea succes deplin, încât nici nu mai aveţi răbdare să mai aşteptaţi.

 

 

Taur

Dispute pot apărea peste tot, şi în trafic, şi pe drum, chiar şi la telefon, deci aşteptaţi-vă ca toate contactele dumneavoastră cu persoane aflate la distanţă să aducă motive de stres. Unele conflicte pot da motive de ruptură, deci fiţi atent ce spuneţi şi cât întindeţi coarda, în cazul unor animozităţi, deoarece există riscul să fiţi părăsit sau să vă pierdeţi un colaborator pe care v-aţi putut baza o perioadă.

 

 

Gemeni

Încercaţi din greu să impuneţi respect, indiferent de vârsta pe care o aveţi, dar aveţi tendinţa de a-i trata pe toţi de sus, ca şi cum ar fi nişte copii fără minte, cărora dumneavoastră le puteţi da lecţii de viaţă. Chiar sunteţi cu un cap deasupra multora, ori pentru cunoştinţele acumulate, ori pentru experienţa de viaţă, dar nu cumva v-aţi asumat responsabilităţi care vă depăşesc?

 

 

Rac

Oricâte dovezi de dragoste v-ar aduce persoana iubită, nu reuşiţi să o luaţi în serios, ci o trataţi cu un dram de umor, pe care însă nu-l înţelege. Nu vă jucaţi în acest fel cu inima partenerului, pentru că el vă spune sincer ce simte, dar dumneavoastră îl luaţi peste picior fără să merite. Chiar dacă aţi fi cerut în căsătorie astăzi, aţi da un răspuns în doi peri care îl poate jigni pe pretendent, deoarece simte că nu luaţi în serios sentimentele sale. Nu e genul dumneavoastră să faceţi astfel de remarci, dar aşa vreţi să ascundeţi emotivitatea crescută!

 

 

Leu

Lumea încă petrece în jurul dumneavoastră, dar nu vă găsiţi un loc în această veselie generală. Sunteţi cu gândul la alte probleme, nu vă puteţi distra alături de ei, pentru că vă distanţaţi de toţi, ca să vă concentraţi la lucrurile importante. Nu vă place atitudinea uşuratică pe care o au unii în faţa chestiunilor arzătoare, de aceea veţi prefera să faceţi totul de unul singur, decât să aveţi alături tovarăşi cu capul în nori.

 

 

Fecioară

Un pericol neprevăzut vă strică planurile pentru astăzi, deci cea mai bună soluţie ar fi să staţi pe loc, fără să zgândăriţi mai mult situaţia. Cu cât ignoraţi factorii de risc, cu atât ei vor trece pe lângă dumneavoastră fără să lase urme, de aceea sunteţi sfătuit să nu vă băgaţi unde nu vă fierbe oala şi nici să vă jucaţi cu focul. Nu puteţi avea noroc la nesfârşit, ca atare tot o păţiţi dacă nu vă abţineţi să încercaţi marea cu degetul.

 

Balanţă

Vă simţiţi apreciat la justa valoare într-un mediu în care vă remarcaţi fără efort. Sunteţi, de departe, cel mai bun dintre toţi, şi recunoaşteţi şi dumneavoastră acest lucru fără emfază, pentru că ieşiţi în evidenţă prin tot ce spuneţi şi faceţi.

Ceilalţi mai au mult până să ajungă la nivelul dumneavoastră, ca atare, dacă v-ar lua de exemplu ar fi şi ei mai câştigaţi.

 

 

Scorpion

Ceva riscă să se destrame din cauza unui moment de impulsivitate. Se ştie că sunteţi genul de om care se aruncă, adeseori, cu capul înainte în mijlocul furtunii, dar de data aceasta ar fi bine să staţi în banca dumneavoastră, fără să vă mai jucaţi cu primejdia. Aţi putea avea prea mult de suferit, tot ce aţi construit s-ar putea dărâma, şi aveţi o singură ieşire din impas: prudenţa.

Dacă nu vă băgaţi cu orice preţ în miezul evenimentelor, doar de dragul provocării, veţi scăpa de repercusiuni neplăcute.

 

 

Săgetător

Vreţi să faceţi o schimbare în viaţa dumneavoastră, dar ceva vă spune că nu e nici momentul potrivit, nici direcţia optimă pentru ceea ce v-aţi dori cu adevărat. Dacă sunteţi înaintea unui nou început, ar fi bine să discutaţi cu cineva foarte apropiat despre planurile dumneavoastră. Din vorbă în vorbă, veţi descoperi că există şi o alternativă mai bună de a ajunge la ceea ce visaţi să atingeţi într-o zi..

 

 

Capricorn

Ce bine comunicaţi cu cel drag! Sunteţi pe aceeaşi lungime de undă, iar vorbele de amor sunt la intensitate maximă. Fiţi şi dumneavoastră generos în gesturi de tandreţe şi de afecţiune, pentru că iubirea este un drum cu două sensuri, în care sentimentele pleacă şi se întorc în acelaşi mod. Dacă dumneavoastră nu spuneţi nimic şi nu vă demonstraţi iubirea sincer, celălalt ar putea avea reţineri dacă să o facă el înainte de orice. Dacă vă place de cineva anume, apropiaţi-vă şi arătaţi-i!

 

 

Vărsător

Uneori simţiţi că nu mai aveţi nici vise, nici curajul de a spera, dar nu cumva exageraţi? De fapt, ceea ce vă afectează pe dumneavoastră acum e soarta altor persoane, fiind cuprins de un altruism cu tentă negativistă. Dacă unii o duc prost, cum aţi putea să vă bucuraţi dumneavoastră de viaţă? Dar de ce să vă stricaţi buna dispoziţie ascultând doar poveşti lacrimogene? Ieşiţi din mediile împovărate de supărări şi necazuri, pentru că dumneavoastră aveţi atâtea lucruri bune şi frumoase de visat.

 

 

Peşti

Un eveniment deosebit are loc în mediul în care vă aflaţi, ca şi cum aţi atinge un apogeu pentru care aţi luptat o perioadă, alături de un grup de persoane cu aceleaşi interese. Este un moment decisiv, pe care l-aţi aşteptat atât de mult şi care iată că are loc chiar acum, sub ochii dumneavoastră.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS