19.8 C
Craiova
miercuri, 29 mai, 2024

HOROSCOP

Berbec

Aşteptaţi de la partener o decizie, un răspuns esenţial pentru planurile viitoare şi staţi cu sufletul la gură. Soluţia pe care o va găsi va fi în avantajul amândurora, de aceea acordaţi importanţă acestui moment. Parcă vi se ia o piatră de pe inimă şi totul revine la normal, întrucât cel drag contribuie eficient la planurile comune şi nu lasă numai pe umerii dumneavoastră tot greul. Împreună vă este mai uşor!

Taur

Este o zi atât de capricioasă, încât nu veţi putea spune, la final, dacă a fost bună sau rea. Aveţi parte şi de bucurii, dar şi de dezamăgiri. Aceste extreme sunt generate de cei dragi, care nu îşi dau seama că unele reacţii de-ale lor vă supără. Fiţi pregătit de răsturnări de situaţie spectaculoase.

Gemeni

Problemele băneşti vă lasă rece, pentru că nu le consideraţi esenţiale. Aveţi alte lucruri mai importante care vă preocupă acum, de aceea veţi aborda o atitudine indiferentă faţă de cheltuieli, ceea ce poate declanşa şi unele dezechilibre. La primul impuls, aţi putea da o sumă mare de bani pe nimicuri, ca pe urmă să regretaţi fapta.

Rac

Apelaţi la intervenţia unui specialist în problemele care vă preocupă, pentru că singur nu aveţi, deocamdată, nici soluţia, nici experienţa necesară. Cel care apare azi în calea dumneavoastră are un rol salvator, pentru că el deţine cheia acestei probleme, fiind mai documentat decât dumneavoastră. În fond, este pregătit în acel domeniu, pe care dumneavoastră nu-l stăpâniţi încă foarte bine.

Leu

Din banalul zilei vă scoate totuşi ceva incitant, care animă un pic spiritele. Deşi, la început, părea o zi ca oricare alta, cam din jurul prânzului vă puteţi aştepta la surprize care vă vor da complet peste cap rutina cotidiană. Pregătiţi-vă câteva ore disponibile pentru aspecte neprevăzute, care vă pot face ziua mult mai interesantă, stimulându-vă din plin nevoia de noutate şi de mişcare.

Fecioară

Călătoriile vă duc departe de casă, poate prin locuri la care tânjiţi de multă vreme, de care vă era dor sau eraţi legat sufleteşte. Poate plecaţi pe litoral, pentru că întinderile de apă au şi ele un rol important, sau ajungeţi în zona în care aţi copilărit şi care vă trezeşte multe amintiri frumoase. Astăzi, zburaţi cu gândul către oameni şi locuri care vă lipsesc enorm.

Balanţă

Simţiţi că nu faceţi nici un progres azi în acţiunile începute, din cauza colaboratorilor care nu vă stimulează. Dimpotrivă, unii vin cu tot felul de critici şi nemulţumiri şi vă fac să bateţi pasul pe loc, ca atare, colaborările sunt marcate de piedici majore. Ceilalţi mai mult vă încurcă şi vă taie elanul, găsind nod în papură la orice, chiar şi asupra acelor aspecte care dumneavoastră vi se pare că merg foarte bine.

Scorpion

Munciţi cu seriozitate, concentrat deplin la ceea ce aveţi de făcut. Nu vă împinge nimic de la spate ca să faceţi lucrurile în pripă, ci vă apucaţi de treabă cu sârg, cu maximă conştiinciozitate, convins că de felul cum vă asumaţi sarcinile de acum depind şi rezultatele finale. Sunteţi motivat şi de recompense materiale la finalul acestor eforturi, ca atare, aveţi toate motivele să duceţi la capăt ce aţi început.

Săgetător

Piedicile care vă apar azi în cale pun în pericol etapele următoare ale unor planuri începute. Nu găsiţi, deocamdată, ieşirea din acest impas, ci sunteţi gata să abandonaţi, înainte de a lupta cu obstacolele. Sunteţi prea obosit şi lipsit de motivaţie ca să vă implicaţi în acest război de argumente pro şi contra. Dacă aţi ajuns în faţa acestui final, poate ar fi bine să-l acceptaţi, totuşi, ca să lăsaţi lucrurile să se sedimenteze o vreme.

Capricorn

Tot elanul cu care aţi început proiectul ce părea să înainteze foarte bine dispare brusc, din cauza unei piedici neprevăzute. Nu v-aţi gândit la asta dinainte, iar acum, când daţi piept cu realitatea, în loc să vă adunaţi forţele şi să daţi deoparte ceea ce vă ţine în loc, vă opriţi şi vă faceţi procese de conştiinţă. Obstacolul nu pune în pericol ducerea la bun sfârşit a acestui ţel, deci căutaţi imediat soluţii salvatoare.

Vărsător

Aveţi grijă cum folosiţi simţul umorului foarte dezvoltat pe care îl aveţi, pentru că glumele dumneavoastră pot lăsa urme adânci în sufletul celor mai slabi din fire. Unii nu vor înţelege poantele dumneavoastră şi vor considera că îi luaţi peste picior, că profitaţi de bunăvoinţa lor. Nici vorbă de aşa ceva, e doar nevoia de distracţie, ce pune stăpânire pe toate replicile şi gesturile dumneavoastră, dar, din păcate, sunt greşit interpretate.

Peşti

Nedreptatea cu care vă judecă unii vă doare, dar nu găsiţi, deocamdată, argumentele cele mai puternice în favoarea nevinovăţiei dumneavoastră. Unii vă vorbesc pe la spate pe nedrept, vă aruncă pe umeri fapte pe care nu le-aţi făcut, tocmai de aceea vă simţiţi atât de ciudat în compania lor, pentru că se vede că nu vă cunosc bine. Nimic nu vă deranjează mai mult, astăzi, decât injustiţia!

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS