Acasă Magazin Apariţii editoriale

Apariţii editoriale

-

Cartea neagră

de Orhan Pamuk

Editura Curtea Veche, 2007

 

La 56 de ani, Orhan Pamuk este cel mai cunoscut scriitor turc, dar şi cel mai expus atacurilor venite din partea autorităţilor din Turcia. Autorul a fost în special urmărit (a fost chemat în faţa unei instanţe din Istanbul) ca urmare a atitudinii sale critice faţă de politica regimului de la Ankara în ceea ce priveşte genocidul statului turc de acum un secol, căruia i-au căzut pradă peste un milion de armeni. Laureat al Premiului Nobel pentru literatură pe 2006, Pamuk s-a făcut cunoscut prin romane care
l-au impus în ţara sa natală şi, destul de repede, şi în Europa sau peste Ocean.

În 1985 a publicat „Fortăreaţa albă“, iar în 1990, „Cartea neagră“, al treilea roman tradus în româneşte la „Curtea Veche“, graţie unui program editorial care a făcut ca faimosul său roman „Mă numesc Roşu“ să apară în traducere românească încă dinaintea decernării mult râvnitului premiu.

„Cartea neagră“ este considerată de cronicarul de specialitate de la Times Literary Supplement capodopera unui scriitor care-şi plasează viaţa autonomă a romanelor sale într-un Istanbul adorat, mitizat sau, după caz, prezentat în lumina crudă a realităţii orchestrate documentar. Ca mai toate romanele lui Pamuk, „Cartea neagră“ este un tablou vivant al unei epoci de viaţă în care personajele sunt pândite de soartă şi asaltate de nenoroc.

Galip şi Ruya, personajele-fetiş ale cărţii, sunt concurate doar de misterul care călăuzeşte pas cu pas existenţa în labirintul unei poveşti ce se ţese ameţitor, precum în des invocatul „O mie şi una de nopţi“.

Povestitorul şi naratorul acestei feerii „realiste“ se înfruntă până la finalul unei cărţi în care paginile „albe“ se împletesc cu cele „negre“, în încercarea de a plăsmui „uimitoarea viaţă“ a unui topos în care figura dispărutului ziarist, unchi al său, Celal Salik, ţine loc de fir al Ariadnei.

Şi cum destinul omului este strâns legat de problema sa cea mai mare – aceea de a fi sau a nu fi el însuşi -, asistăm în cele 600 de pagini ale cărţii la o căutare de sine prin labirintul vieţii ca memorie, ca şi la o odisee a unui personaj, Galip, care se transpune în pielea altui personaj dispărut misterios doar pentru a afla că „individualitatea în materie de stil începe prin imitarea unor stiluri anterioare“.

Este un roman postmodern, cu numeroase trimiteri la cea mai bună literatură arabă şi europeană sau americană, în care metanaraţiunea rezultată este „coajă“ a unei poveşti care se ţese din poveştile tuturor oamenilor care au trăit vreodată într-un loc mitic, numit Istanbul. Sau, cum spune naratorul, „singura cale de a fi tu însuţi este să fii altcineva sau să te pierzi în poveştile altcuiva…“

ȘTIRI VIDEO GdS

Concurs anulat la Infecţioase din cauza… prea multor candidaţi

Situaţie atipică la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumologie „Victor Babeş“ din Craiova. Spitalul a anulat concursul pentru ocuparea a 17...