24.4 C
Craiova
sâmbătă, 12 iulie, 2025
Știri de ultima orăMagazinTimpul - duşmanul imaginaţiei

Timpul – duşmanul imaginaţiei

Declinul memoriei, provocat de trecerea timpului, poate însemna şi o lipsă de imaginaţie. Cel puţin, aşa reiese dintr-un studiu recent, realizat de cercetătorii de la Universitatea Harvard. În opinia oamenilor de ştiinţă, odată cu trecerea anilor, este din ce în ce mai greu pentru structurile cerebrale să adune la un loc detaliile din trecut. În afară de faptul că anulează amintirile, acest proces involutiv pare să diminueze şi imaginaţia, fapt ce demonstrează că zonele cerebrale responsabile cu cele două activităţi se bazează pe acelaşi mecanism neuronal. În aceste condiţii, cercetătorii au concluzionat că este foarte posibil ca imaginaţia să fie strâns legată de memorie. Subiecţii cu vârste între 25 şi 75 de ani care au participat la experiment au fost solicitaţi să povestească un episod personal din propriul trecut şi să îşi imagineze că sunt protagoniştii unei experienţe din viitor. Dan Schacter, coordonatorul studiului, şi colegii săi au constatat că persoanele în vârstă folosesc mult mai puţine detalii în comparaţie cu respondenţii mai tineri. Rezultatele studiului indică şi o ipoteză intrigantă, şi anume faptul că rolul primar al memoriei nu este cel de a aminti trecutul, ci mai degrabă de a imagina şi pregăti propriul viitor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS