16.7 C
Craiova
vineri, 23 mai, 2025
Știri de ultima orăMagazinCătălin Băicuş, mereu altfel

Cătălin Băicuş, mereu altfel

Astăzi este Romeo din piesa lui Shakespeare, pentru ca mâine să zâmbească din reclama de la televizor, construită pe sintagma „Gândim la fel“.

A fost, pe rând, Alioşa din „Azilul de noapte“, administratorul din „Crima sângeroasă din staţiunea violetelor“, Romeo din „Romeo şi Julieta“, crainicul din „Meedea“ sau one man show din „Aplauzele le iau mâine“, băiatul din reclama de la detergentul Bonux sau cel care dansează alături de colegi în reclama Zapp. A zâmbit ştrengăreşte şi din reclamele de televiziune la berea Ciuc. Astăzi a devenit angajatul băncii, care intuieşte dorinţele omului obişnuit, căci de acum „Gândesc la fel“. Este, de fapt, imaginea unei bănci pentru o perioadă de trei ani, o noutate pe piaţa publicitară din România. Actorul Teatrului Naţional va schimba deseori hainele personajelor din diversele piese puse în scenă cu imaginea tipului de la bancă, în costum, serios, sobru şi, totuşi, prietenos.

Din scaunul spectatorului, pe scenă

Lucrurile au evoluat repede pentru Cătălin Băicuş. Să fi fost ieri, când a venit la teatru să urmărească o piesă. Îi plăcea această artă, numai că nici nu-i trecuse prin cap că într-o zi va urca din scaunul de spectator pe scenă. Cu totul altele erau gândurile sale. „În 1999 îmi propusesem să plec din ţară. Numai că, întâmplarea face ca într-o zi să vin la teatru, la o piesă. Un lucru obişnuit, de altfel. La un moment dat i-am atras atenţia regizorului Alexandru Boureanu, care mi-a propus să dau o probă. Mi s-a părut o joacă, aşa că am acceptat. Îmi plăcea să cânt, îmi plăceau poeziile, dar pentru nimic în lume nu aş fi făcut toate aceste lucruri în faţa unui public. Şi totuşi, Alexandru Boureanu m-a convins să mă înscriu la cursurile de vară ale Facultăţii de Teatru, pentru ca în toamnă să susţin examenul şi      să-l iau. Am intrat al doilea. A fost un şoc pentru ai mei, dar şi pentru mine“, a povestit actorul de astăzi.
Anii de facultate au trecut destul de repede, gândurile plecării din ţară au dispărut, iar cel care nici măcar nu concepea să apară în faţa publicului devenea actor cu acte în regulă. După puţin timp de la trecerea examenului de licenţă, Teatrul Naţional „Marin Sorescu“ scotea la concurs un post. Cătălin Băicuş s-a înscris şi a trecut şi de această încercare. „Am avut un noroc fantastic. Nu ştiu dacă l-am alimentat, ştiu însă sigur că s-a ţinut de mine“, a mărturisit actorul. Au urmat o serie de roluri în „Azilul de noapte“, „Crima sângeroasă din staţiunea violetelor“, „Romeo şi Julieta“, „Medeea“, „A 12-a noapte“, „Aplauzele le iau mâine“. Cătălin Băicuş avea să se impună, să cucerească. În scurt timp a devenit unul dintre cei mai apreciaţi actori ai tinerei generaţii de la Naţionalul craiovean. A convins şi în Germania, în această vară, când alături de o actriţă a Teatrului Naţional, Adela Minea, a jucat la Teatrul Thalia din Hamburg, în piesa „City notes 5“. „Piesa a avut un succes foarte mare. Este un spectacol care îţi merge la suflet, un teatru firesc, fără artificii, improvizaţii“. Din octombrie, se demarează alt proiect, cu altă piesă, „Aplauzele le iau mâine“. „Vom pleca în turneu prin ţară cu ultima piesă. Vom trece pe rând prin Piteşti, Bucureşti, Sibiu, Cluj, Oradea, Timişoara“, a declarat Cătălin Băicuş. Proiectele nu se opresc aici. Aşa că, dacă astăzi Cătălin Băicuş poartă costumul angajatului de la bancă din reclama de televiziune, mâine va opta pentru costumul din noua piesă în regia lui Alexandru Boureanu, „Povestea prostiei“, pentru ca mai târziu să-l redescoperim în postura lui Romeo sau în haina altui personaj. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII