„A visat să ajungă merceolog, numai că destinul a vrut altceva pentru el. L-a vrut pictor. Şi l-a avut. Pentru cei mai mulţi vizitatori ai expoziţiei tânărului pictor craiovean Iulian Segărceanu, lucrările sale au constituit o surpriză. Puţin cunoscut de public, el a făcut cu acest prilej dovada unor calităţi artistice remarcabile… Aflat, într-un fel, la început de drum, Iulian Segărceanu este un tânăr care a îndrăznit să se autodepăşească, fiind indiscutabil talentat, modest, şi care face pictură pentru că simte nevoia să facă… este un peisagist înnăscut. El este, de asemenea, un fel de rapsod al Craiovei vechi, cât şi al împrejurimilor acesteia. Modelul remarcabil în care construieşte prin simplificări geometrice, desenul ferm şi coloritul sensibil, relevează un artist cu resurse“, remarca Paul Rezeanu în 1986. Chiar dacă de atunci au trecut ani buni, am descoprit acelaşi pictor, „cu viziuni peisagistice deloc convenţionale, bazate pe o gamă cromatică discret auxiliară desenului, cu jocuri de lumini şi umbre colorate, de regulă armonioase, fără stridente sau monotonii“, care „construieşte după legile simplităţii, cu o anumită stângăcie, fără exagerări“. Sunt caracteristicile pictorului din Podari, Iulian Segărceanu, cel care a deprins taina desenului, în primii ani de şcoală, sub îndrumarea profesorilor Popescu Atanosie şi Ilie Marineanu, deşi „visul meu era să mă fac merceolog, numai că era mare concurenţă şi nu am intrat. Am dat la Liceul de Artă, la Secţia de pictură“, povesteşte Iulian Segărceanu. La scurt timp a venit şi primul tablou, un peisaj cu moara de la Romaneşti.
Un talent care a depăşit graniţele ţării
De aici încolo au urmat alte şi alte piese, dar şi aprecieri din partea oamenilor de artă. „Dacă pentru orice pictor peisajul este o tentaţie şi o piatră de încercare, la Iulian Segărceanu această atracţie a devenit o stare de creaţie; culorile sunt decantate cu subtilitate, atmosfera de reverie e infuzată în tonuri de o calmă contemplaţie. Când revine la oraş, pictorul este atras de locuri istorice cu parfum de vechime şi un sentiment de statornicie îl însoţeşte pretutindeni. Pictura sa are, în acest caz, un aer de evocare şi de recuperare a unui spaţiu, ce riscă să intre în anonimat prin ofensiva noului stil arhitectural“, mărturisea Romulus Diaconescu. Fiecare expoziţie, nu puţine la număr, i-au adus faţă în faţă pe pictor, pe critic şi pe iubitorul de artă. Se întâmplă atât în România, cât şi în afară, căci lucrările pictorului, căruia îşi place să lucreze de la geamul atelierului său din Podariul natal, au fost expuse nu o dată în Serbia, Belgia, Bulgaria, Franţa, Italia, Elveţia, Danemarca, Australia, Liban, Coreea de Sud, SUA, Canada, Grecia, Israel, Africa de Sud şi cine ştie în câte şi mai câte locuri. Sunt locuri multe care se găsesc şi în piesajele sale pitoreşti, Veneţii, străzi din Asia Centrală, peisaje din Spania, „Toate se aştern în uleiurile sale cumpănite şi acoperite cu tonuri liniştitoare de gri şi albastru, de pământ şi cer, de altitudine şi de adâncime. Nu este un aventurier al spaţiului, nu încearcă să te ducă şi să te aducă fără să-ţi dai seama, el vrea mai întâi să imortalizeze, să reţină, să-ţi propună, dacă ai ochi de văzut“, a comentat Virgil Dumitrescu opera pictorului.
Aceeaşi încercare va face şi în noua expoziţie personală, de la Galeria de Artă din această săptămână, căci alte opere s-au născut, alţi ochi trebuie încântaţi.
