Practicarea în mod regulat a exerciţiilor fizice poate ajuta la ameliorarea stării persoanelor care suferă de depresie şi care nu reacţionează la tratamentul cu medicamente antidepresive, conform rezultatelor unui studiu efectuat recent. Cercetătorii au descoperit că dintre femeile depresive care au constituit eşantionul studiului cele care au început un program monitorizat de exerciţii fizice şi-au îmbunătăţit considerabil starea de sănătate într-o perioadă de opt luni, în timp ce starea femeilor care nu au practicat aceste exerciţii s-a îmbunătăţit foarte puţin. Înainte de începerea acestui studiu, toate femeile au luat medicamente antidepresive timp de cel puţin două luni, dar acest tratament nu a dat rezultate. Alte studii recente au arătat că persoanele care nu au o viaţă activă sunt mai predispuse la depresie decât cele care obişnuiesc să facă mişcare. Setul de teste clinice efectuate a demonstrat că exerciţiile fizice practicate în mod regulat fac minuni pentru tratarea acestei tulburări şi că în unele cazuri pot fi la fel de eficiente ca şi antidepresivele. Autorii acestui studiu susţin că mişcarea poate chiar ajuta la tratarea simptomelor pentru care medicamentele nu au dat rezultate. Eşantionul de analiză al studiului a cuprins 30 de femei cu vârste cuprinse între 40 şi 60 ani şi care au fost diagnosticate cu depresie, iar cercetătorii le-au oferit pacientelor două opţiuni: fie să rămână doar cu tratamentul cu antidepresive, fie să înceapă şi un program de exerciţii fizice în afară de medicaţie. Toate femeile au continuat însă tratamentul medicamentos care le fusese prescris. În urma studiului, echipa de cercetători condusă de doctorul Alessandra Pilu din cadrul Universităţii din Calgari a constatat că exerciţiile fizice pot reprezenta un tratament suplimentar eficient pe termen lung pentru cazurile de depresie.
Există mai multe teorii pentru a explica de ce mişcarea poate ajuta la tratarea depresiei. Printre acestea se numără aceea conform căreia activitatea fizică afectează două substanţe chimice din cadrul sistemului nervos – noradrenalina şi serotonina, care sunt „ţinta“ medicamentelor antidepresive, dar se consideră şi că persoanele care suferă de depresie se simt bine doar datorită simplului fapt că ies din casă şi interacţionează cu oamenii din jur.
Exerciţiile fizice, tratament pentru depresie
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei