11.4 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024

Scurte ştirii

Sabia lui Napoleon – scoasă la licitaţie

Sabia cu care Napoleon a condus la victorie trupele franceze în lupta de la Marengo, în iunie 1800, va fi scoasă la licitaţie. Potrivit agenţiei italiene de presă Ansa, licitaţia va fi organizată pe 10 iunie, la Paris, potrivit reprezentanţilor casei de licitaţii Osenat. Considerată un preţios obiect istoric, sabia, lungă de 97 de centimetri, este evaluată între 1,2 şi 1,5 milioane de euro. Aceasta a fost oferită de Napoleon fratelui său Girolamo şi provine din colecţia prinţului Vittorio Napoleon.

Masca lui Darth Vader, cumpărată din fondurile primăriei

Unul dintre elementele-cheie ale unui proces intentat unui primar australian a fost o mască a lui Darth Vader din pelicula „Războiul Stelelor“, informează site-ul abc.net.au. Primarul Peter Adamson a pledat nevinovat în procesul în care era acuzat, printre altele, de furt şi evaziune fiscală. Printre actele de care a fost acuzat se numără achiziţionarea unui frigider de 900 de dolari şi folosirea unor bonuri valorice de 1.800 de dolari, cheltuieli pe care le-a trecut apoi pe lista celor rambursabile din fondul primăriei. Acuzarea a arătat că este foarte probabil ca aceste bonuri să fi fost folosite pentru cumpărarea mai multor bunuri printre care cosmetice, haine şi masca lui Darth Vader, căci aceste obiecte au fost găsite în apartamentul şi la biroul primarului.

Anna Nicole Smith nu era mulţumită de viaţa sa sexuală

Fosta vedetă Playboy, Anna Nicole Smith, se pare că a avut o viaţă sexuală nesatisfăcătoare. După cum informează site-ul pipole.net, acest lucru reiese din  jurnalul vedetei.
„Nu citiţi. Este personal“, a scris Anna pe coperta jurnalului său intim. O copie a aproximativ 60 de pagini a fost trimisă de o agenţie de presă către Universal Rarities, o casă de licitaţii. Aceste pagini relevă faptul că Anna se simţea tristă şi deprimată.
„Sunt o persoană foarte tristă. Mama mea mă detestă. Este geloasă pe mine. Îmi iubesc mama, însă nu pot suporta acest lucru“, scria Anna în jurnalul său.
De asemenea, ea a scris şi câteva note explicite legate de viaţa sa sexuală, de amanţii săi, de prietenii şi iubiţii din viaţa sa. Din mărturisirile sale se poate trage concluzia că Anna Nicole Smith nu era mulţumită de viaţa sa intimă. Jurnalul a fost cumpărat de un om de afaceri german pentru suma de 500.000 de dolari.

Paula Abdul şi-a fracturat nasul

Cântăreaţa americană Paula Abdul şi-a fracturat nasul după ce a căzut, încercând să nu calce pe câinele ei chihuahua, a anunţat purtătorul de cuvânt al vedetei, David Brokaw. După cum informează site-ul Yahoo!News, Brokaw a precizat că Abdul se recuperează după acest incident şi că va fi prezentă pe platoul emisiunii „American Idol“ pentru finală. „O doare puţin, însă este bine“, a subliniat purtătorul de cuvânt.
„Am făcut o mişcare greşită, ca să nu-mi călc căţelul. Am căzut destul de rău. M-am lovit la nas, la mână şi la şold. Toate astea pentru a nu o răni pe Tulip“, a declarat cântăreaţa.

Keira Knightley – impresionată de Monica Bellucci

Actriţa Keira Knightley recunoaşte că este impresionată de bustul generos al frumoasei actriţe italiene Monica Bellucci. După cum informează site-ul Yahoo!News, vedeta filmului „Piraţii din Caraibe“ a mărturisit că nu are încredere în propria persoană. După zvonurile din ultima perioadă legate de faptul că ar suferi de anorexie, Keira nu se mai simte în largul său atunci când trebuie să participe la evenimene publice. Actriţa a declarat, într-un interviu acordat unei reviste, că nu este mulţumită de silueta sa deoarece are sânii foarte mici. „Mi-ar plăcea să arăt precum Monica Bellucci. Este foarte feminină şi foarte sexy. Sânii săi sunt perfecţi. Nu voi avea niciodată sânii ca ea. Trebuie să mă obişnuiesc cu această idee“, a declarat actriţa. Totodată, ea a dezminţit zvonurile legate de o posibilă intervenţie chirugicală pentru mărirea sânilor. „Nu aş putea să fac acest lucru. Îmi este foarte frică“, a mai spus vedeta.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS