Pe măsură ce copiii încep să articuleze primele cuvinte, apar diferite probleme de pronunţie, cum ar fi inversarea unor silabe în cuvânt. Iniţial, aceste „stâlciri“ sunt considerate foarte amuzante şi, uneori, chiar încurajate de părinţi.
Pe măsură ce timpul trece însă, părinţii devin îngrijoraţi de progresele copiilor lor. „Oare se dezvoltă normal? Oare va vorbi în curând corect? Ce ar trebui să fac?“, sunt doar câteva din întrebările pe care şi le pun aceştia. Site-ul www.nou-născuţi.ro analizează care sunt problemele dezvoltării vorbirii la copii.
Probleme de vorbire sau de auz?
Fiecărui copil îi este testat la naştere auzul, însă, chiar dacă trece cu bine acest test, în timp, unii pot suferi de pierderi progresive ale auzului. Aceasta poate fi una din problemele dezvoltării deficitare şi întârziate a vorbirii.
Pentru a oferi copilului ajutorul de care are nevoie este, în primul rând, necesar ca părinţii să cunoască toate problemele care pot cauza această întârziere în dezvoltare. De asemenea, trebuie făcută distincţie între vocabular ca şi vorbire şi vorbire-limbaj, primul include termeni gramaticali şi de corectitudine gramaticală, în timp ce în cazul copiilor mici, vorbirea este cea care interesează. Puterea muşchilor limbii, buzelor, obrajilor şi mandibulei este foarte importantă în pronunţarea corectă a cuvintelor şi în dezvoltarea propice a vorbirii.
Problemele vorbirii
Simptomele care îi pun, de obicei, pe părinţi pe gânduri sunt, în general, cele evidente, cum ar fi:
• Copilul nu vorbeşte, deşi alţi copii de vârsta lui vorbesc deja.
• Copilul nu articulează cuvintele, deşi alţi copii de vârsta lui fac acest lucru.
• Copilul se bâlbâie – această problemă nu este una reală pentru majoritatea copiilor şi se remediază în timp.
• Copilul acumulează, la un moment dat, un vocabular bogat, dar, în timp, îl pierde în loc să progreseze.
Cauze frecvente ale întârzierii vorbirii
Principala cauză a întârzierii vorbirii o reprezintă problemele muşchilor faciali. Acestea s-ar traduce prin uzul deficitar şi incorect al muşchilor buzelor, limbii, feţei în general. Acesta poate fi cauzat de:
• anomalii;
• obiceiuri proaste (suptul degetului, scrâşnirea dinţilor, roaderea unghiilor);
• amigdale mărite sau alergii care restricţionează fosele nazale
De asemenea, o problemă cunoscută este cea a frenului lingual care poate fi ori prea scurt, ori prea lung, ceea ce face ca ridicarea limbii pentru articularea unor sunete să fie îngreunată.
Pe lângă aceste cauze, specialiştii mai ţin cont şi de cele legate de dezvoltarea fizică şi psihică a copilului. Astfel că mai pot fi enumerate şi cauze precum:
• probleme de auz: pentru a le depista din timp, trebuie făcute teste periodice pentru auz.
• bâlbâitul: s-a constatat că în cazul copiilor care se bâlbâie, există deja în familie cineva care are aceeaşi problemă, sugerând o legătură genetică. Pe de altă parte, foarte mulţi copii trec peste această perioadă.
• fraţii mai mari: atunci când au un frate mai mare care vorbeşte, de obicei, în numele lor, aceştia nu mai consideră necesar să încerce să îşi îmbunătăţească vorbirea.
La fel se întâmplă şi dacă părinţii sunt aceia care nu lasă copilul să vorbească sau îl încurajează să vorbească greşit şi nu îl corectează repetând cuvintele corect, astfel încât copilul să poată înţelege pe deplin cum trebuie pronunţat corect.
• amigdale mărite: împing limba înspre exterior şi astfel îngreunează articularea corectă a unor sunete.
• alergiile: unele alergii îngreunează procesul vorbirii, iar periodicitatea şi durata lor pot cauza întârzieri în dezvoltarea normală a vorbirii.
• răniri/leziuni: acestea, în funcţie de natura lor şi de organele afectate, pot avea un rol major în întârzierea dezvoltării normale a vorbirii.
Pentru a preveni şi depista din timp orice problemă de sănătate a copilului care ar putea împiedica sau întârzia dezvoltarea normală a vorbirii, este bine să nu neglijaţi controalele periodice de specialitate.
Etapele dezvoltării vorbirii
În dezvoltarea unui copil, se diferenţiază câteva etape importante după care se poate urmări, în linii mari, dezvoltarea normală a vorbirii.
7 luni – 1 an. În această etapă, copilul întoarce capul în direcţia zgomotelor fără nici o problemă, recunoaşte cuvinte simple care desemnează obiecte des folosite („biberon“, „jucărie“); gângureşte şi încearcă să silabisească; pronunţă unul sau două cuvinte, chiar dacă neclar.
1 – 2 ani. În această perioadă, copilul ştie deja câteva părţi ale corpului şi le poate numi la cerere; urmează comenzi simple şi răspunde la întrebări simple; arată pozele unei cărţi în funcţie de cuvintele ce le desemnează; spune din ce în ce mai multe cuvinte, progresul putând fi observat lunar; foloseşte întrebări cu unul sau două cuvinte.
2 – 3 ani. Până la trei ani, copiii pot distinge semnificaţiile cuvintelor; pot primi comenzi duble („ia cartea şi pune-o pe masă“); ştiu câte un cuvânt pentru aproape orice lucru; compun propoziţii de maximum trei cuvinte pentru a pune întrebări şi pentru a discuta despre ceva; denumeşte frecvent obiectele.
