20.9 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024

Scurte stiri

Cea mai adânca piscina din lume


O piscina cu totul neobisnuita, care a atras de la inceput atentia tuturor, a fost construita la periferia sudica a orasului Bruxelles. Dupa cum informeaza Libero.it, Nemo 33, cum se numeste pisicina, este cea mai adânca din lume, masurând 33 de metri. Aceasta a fost proiectata in 2004 de un specialist in scufundari din Belgia, John Beernaerts, si este inconjurata de platforme, grote si sapte geamuri, clientii restaurantului unde se afla bazinul putând admira inotatorii. Piscina a fost umpluta cu doua milioane si jumatate de litri de apa.


Baia in cada si jacuzzi-ul dauneaza fertilitatii


Un studiu stiintific efectuat recent sustine ca baia in cada poate dauna fertilitatii masculine, informeaza site-ul thesun.co.uk. Se pare ca barbatii care petrec mai mult de 30 de minute pe saptamâna in cada sau in jacuzzi risca sa nu mai poata avea copii. Profesorul Paul Turek, unul dintre cercetatorii care au realizat studiul, a declarat ca exista dovezi care arata ca acest tip de activitati de recreere reprezinta de fapt un factor de risc pentru aparitia infertilitatii la barbati. Insa, Turek a precizat ca, in urma cercetarilor pe care le-a efectuat timp de trei ani, s-a demonstrat ca renuntarea la acest obicei ar putea „readuce“ fertilitatea, spunând ca in trei luni 45% dintre barbatii infertili care au renuntat la baia in cada si-au sporit sansele de a deveni tatici.


Prima umbrela aerodinamica


Oamenii de stiinta au inventat cea mai buna umbrela antivânt, informeaza site-ul thesun.co.uk. Inventatorii acestei umbrele se lauda ca produsul lor nu se intoarce niciodata pe dos, nici chiar in cea mai puternica furtuna. Umbrela, care costa 35 de lire sterline, gaseste singura cea mai buna pozitie in rafalele de vânt, iar cercetatorii spun ca acela care o foloseste are impresia ca se misca singura, „taind“ aerul. Partea din fata ofera vizibilitate sporita, iar partea din spate, mai alungita, nu lasa picaturile de ploaie sa cada pe cel care o foloseste. Compania olandeza Senz, cea care a inventat umbrela aerodinamica, sustine ca este cel mai mare pas inainte de când chinezii au inventat umbrela plianta, acum 1.700 de ani.


George Michael va inaugura noul Wembley


George Michael va fi norocosul cântaret care va sustine primul un concert pe noul stadion Wembley, informeaza site-ul thesun.co.uk. Organizatorii l-au ales pe George Michael sa inaugureze noua locatie pe 9 iunie, desi initial era prevazut ca formatia Muse sa faca acest lucru pe 16 iunie. Muse va concerta la data stabilita, dar se pare ca a ratat ocazia de a intra in istorie. Alex Horne, directorul de stadionului Wembley, a declarat: „Este extraordinar ca George Michael va cânta la inaugurarea stadionului si sunt sigur ca va fi un concert extraordinar. Asteptam cu nerabdare ca stadionul sa reapara pe harta“. Când va fi gata, stadionul Wembley va avea o capacitate de 90.000 de locuri si va fi cel mai mare din lume.


Elton John, „tata“ pentru Elizabeth Hurley


Sir Elton John a fost cel care a condus-o pe Elizabeth Hurley la altar, unde aceasta a fost asteptata de iubitul ei, Arun Nayar. Potrivit site-ului femalefirst.co.uk, actrita de 41 de ani si omul de afaceri indian si-au dorit o ceremonie intima, la care au participat doar doi martori. Elizabeth Hurley l-a rugat pe bunul ei prieten Elton John sa o conduca la altar, fiindca tatal ei a incetat din viata. La receptie, cântaretul a interpretat melodia „Your Song“, pe care a dedicat-o cuplului proaspat casatorit. Printre vedetele care au fost alaturi de Elizabeth Hurley in ziua cea mare s-au numarat Eva Herzigova, Elle Macpherson, Patsy Kensit si multi altii. Potrivit sursei citate, Hurley a purtat un colier cu diamante primit de la sotul ei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS