Legenda Anului Nou

Unul dintre lucrurile care au generat dispute peste dispute de-a lungul vremii a fost insusi timpul. Sau, mai bine spus, calendarele si felul in care trebuia marcata trecerea timpului. In societatile primitive, ciclul vietii (pentru ca pe atunci inca nu exista conceptul de „an“) avea la baza ideea de anotimpuri, fie ca acestea aduceau zapada, fie ca aduceau pur si simplu ploile ce anuntau inceputul unui nou anotimp in care natura reinvia. Prin urmare, in vechile civilizatii noul an era sarbatorit in general undeva in jurul perioadei ce corespunde azi primaverii. Romanii au fost cei care au schimbat ordinea lucrurilor, caci Iulius Caesar a introdus calendarul iulian. Caesar a impartit anul in 12 perioade, care au fost de atunci cunoscute drept luni si pe care le-a numit dupa diversi zei romani. Prima luna a anului a primit numele „ianuarie“ dupa zeul Ianus. Acest zeu era unul destul de neobisnuit, fiind intruchipat ca având doua fete. Nu este vorba de doua capete, ci de doua fete diferite, iar la multe statui ale zeitatii una dintre aceste fete are barba, cealalta nu. Se spunea ca datorita acestei insusiri unice Ianus putea privi in acelasi timp si inainte si inapoi. Numele zeului era cinstit la riturile de trecere si la fenomenele de tranzitie, si de obicei i se aduceau ofrande atunci când barbatii deveneau majori, când aveau loc casatorii sau in timpul recoltelor. Ianus era venerat ca fiind zeul portilor si al usilor, si, pentru ca si atunci, ca si acum se considera ca usa inchisa vechiului an se deschide pentru noul an, Caesar a considerat ca aceasta zeitate era cea mai potrivita pentru a marca prima luna din an.