De ceva vreme a aparut in peisajul craiovean alt restaurant cu specific românesc. Impatimita a bucatariei autohtone, mi-am propus sa nu ratez ocazia de a lua masa la Crama Baniei, localul craiovean care detine suprematia in ceea ce priveste respectarea blazonului românesc.
Ajunsa acolo, insotita de prieteni buni si dornici de a petrece o seara speciala, n-am putut sa nu remarc, impresionata, felul in care este amenajat interiorul, cu mobilier si grinzi din lemn, impodobit cu stergare tesute la razboi, pe care numai impatimitii de traditie le mai pastreaza in decorul propriilor case. In plus, costumatia, din nou traditionala, a ospatarilor si a membrilor formatiei responsabila cu voia buna, intregeste decorul. Si daca stam sa ne gândim ca, inainte, locatia gazduia un club de noapte, trebuie sa admitem ca o asemenea schimbare de ambient nu a fost deloc un proiect usor.
Am comandat un platou românesc, cu pomana porcului, carne la galeata, cârnati traditionali, coasta de porc si, bineinteles, mamaliguta. Desi, per ansamblu, m-am declarat multumita, am doua mici dezamagiri: carnea la galeata s-a dovedit a fi un pic cam mult lasata in tigaie (de obicei, carnea scoasa din galeata se lasa pe foc numai pentru a se indeparta surplusul de untura, nu pentru a se praji din nou – de aici si crusta tare de pe margini – si totusi, daca a fost lasata cam mult in tigaie, de ce a ajuns la masa aproape rece?) si cârnatii traditionali mi s-au parut departe de gustul pe care il au „trandafirii“ pe care gospodinele ii pregatesc in prag de Sarbatori de iarna.
Dar am reusint sa trec peste amaraciunea ca nu fusese respectat ceva din blazonul bucatariei românesti. La un moment dat, solista Mirela Radu, alaturi de instrumentistii localului, a inceput sa cânte, fapt care ne-a fortat sa ridicam putin vocea pentru a ne putea intelege. Dar pentru cei care sunt obisnuiti cu stilul petrecerilor românesti (zgomotoase, ca sa se auda de departe), acest lucru nu ar trebui sa fie un inconvenient. Am remarcat ca pe clientii de la o masa vecina, care nu erau români, nu i-a deranjat: ba din contra.
Si a mai fost ceva: desertul… Obisnuita cu gama larga de mâncaruri românesti pe care le propune localul, n-am putut sa nu remarc ca meniul este destul de saracacios când vine vorba despre deserturi: papanasi, clatite si… cam atât.
Una peste alta, m-am simtit bine la Crama Baniei. Si chiar nu stiu cine ar putea fi „de vina“ pentru asta: bucuria de a gusta preparate pe care nu le mai mâncasem de mult, prietenii, atmosfera specifica românului care stie sa manânce bine si sa se distreze (pe bani relativ putini)… Vinul fiert din carafe nu ar avea cum sa fie de vina pentru ca nu l-am gustat… Si cât am regretat dupa aceea…
Si daca va gândeati ca nu am vizitat toaleta, va inselati: in drum spre iesire (fiindca toaleta se afla la distanta de câteva scari de sala de mese) m-am abatut si pe-acolo: curata, intretinuta, dotata cu toata aparatura de care ar fi nevoie (asta daca in suportul de sapun lichid ar fi si ceva sapun lichid).
Crama Baniei
str. 13 Septembrie, nr.1
Calitatea preparatelor Gustoase
Comportamentul personalului Atent
Atmosfera Specifica blazonului
Preturi Acceptabil
Curatenie Curat
