22.3 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazin„Superman“ cucereste lumea

„Superman“ cucereste lumea

Succesul filmului „Superman“, in care rolul eroului principal este interpretat de aceasta data de tânarul actor Brandon Routh, se oglindeste in numarul mare de spectatori care s-au inghesuit in salile de cinema si in afluenta de produse ce au aparut pe piata, produse ce au imprimate pe ele simbolul „S“.


Vitrinele a numeroase magazine au fost pur si simplu invadate de tot felul de produse, incepând cu tricouri, genti, sepci si chiar bluzoane ce au imprimate pe ele litera „S“, initiala poreclei lui Clark Kent, aceea de Superman. A devenit o adevarata moda ca pe buzunarul din spate al blugilor sa fie aplicat acest simbol al supereroului. De asemenea, nu mica va poate fi mirarea daca veti descoperi in rafturile magazinelor de lenjerie intima, slipi si chiar sutiene ce au imprimate litera respectiva. Sa nu mai vorbim despre tot felul de accesorii pentru scoala sau pentru timpul liber si mai ales de hainele pentru copii, pentru care personajul este un adevarat model. Intr-un cuvânt, se poate spune ca la destul de putin timp de la lansarea filmului pe piata a luat nastere un fenomen ce poate fi numit pe buna-dreptate „Superman – mania“.


In mod clar, amintirea lui Superman, personaj legendar care l-a facut celebru pe regretatul actor Christopher Reeve, a fost reinviata in pelicula „Superman Returns“, de actorul Brandon Routh. Reintoarcerea pe marele ecran a supereroului care, de ani buni, isi foloseste puterile pentru a combate fortele raului in numele adevarului si al justitiei a devenit o adevarata icoana pentru cei mari si cei mici deopotriva, gratie puterilor sale supra naturale. Noua serie a filmului, regizata de Bryan Singer, poate fi considerata revelatia cinematografica a acestei stagiuni.


Imaginea eroului a devenit un centru de interes pentru numeroase case de moda, care bazându-se pe succesul vechiului, dar si noului film, nu vor sa rateze ocazia de a exploata la maximum imaginea personajului principal. Astfel, numeroase firme au prezentat o serie de linii de produse inspirate dupa eroul filmului. Printre acestea se numara haine, accesorii pentru scoala, umbrele, huse, genti si curele.


Fanii lui Superman pot cumpara chiar si albume foto, fete de masa, calendare, postere si alte numeroase articole pe care le pot folosi acasa sau la birou. A fost lansata si o serie intreaga de modele de vesela cu imaginea mult iubitului personaj ce cuprinde farfurie plata, farfurie adânca, farfuriuta, pahar, cana, cutie pentru gustare si servetele. Pentru adolescenti, mai multe firme au propus bijuterii la moda ce duc, de asemenea, cu gândul la cel mai faimos erou al tuturor timpurilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS